n-am crezut ca dupa atata timp tu o sa ma faci sa umplu iar randuri goale, pur si simplu n-am crezut. n-am crezut nimic. nici ca o sa imi fie ce zece ori mai bine cu cineva de zece ori mai bun, nici ca o sa fiu la fel, nici ca o sa traiesc ca alice in tara minunilor. m-as fi asteptat in schimb sa dau jos orarul ala din clasa a 12a de pe perete pana acum, dar n-am facut-o. stau in unele dimineti si ma holbez la el gandindu-ma ce ora am fi avut. la inceput ma simteam de parca toate sunt cum erau iar cum erau trebuie de fapt sa fie. acum ma simt de parca ar trebui sa îmi cumpăr o pisica. sau doua.
e ciudat cum imi dau seama ca pana si felul cum imi beau cafeaua s-a schimbat, dar totul a trecut pe langa mine. de parca as fi stat intr-o fotografie tot timpul asta, cu toate intamplandu-se in afara ei, fara ca eu macar sa imi misc capul ca sa vad mai bine.
am citit o chestie ieri, cica daca nu esti fericit sa schimbi ceva. mi-am dat seama ca eu asta am incercat sa cladesc in ultimul timp. o schimbare. ma rog, lucrurile isi schimbau culoarea de la o zi la alta oricum. doar ca am decis si eu sa ma implic. si te-am vrut si pe tine aici cu mine, in vartej. si te-am chemat...
hai ca au reusit sa acopere cu vocile lor ce vroiam sa iti mai zic. numai asta stiu sa imi faca, sa imi zdrobeasca inspiratia si sa imi ignore pasiunile. si sa bea regulat in cinstea anilor mei.
mai vorbim.
