Ce mai poate fi considerat nemaivazut intr-o lume care merge la servici tocmai pentru a-si procura sansele sa vada tot si sa stie tot?
Am furat unicitatea pasarilor si cailor pentru placerea de a ne considera nelimitati, neinvinsi si incomensurabil de rapizi. Am crezut ca am pacalit timpul. Am creat deci masini si avioane. Pacat. Ceasul a continuat sa ticaie dar nu-i nimic, ce nu te distruge te face mai incapatanat.
Suntem atat de banali si plicticosi prin simplul fapt ca ne urlam cu mic cu mare unicitatea la luna in cor. Pot oricand sa gasesc alti zece oameni care asculta aceeasi muzica ca mine, sunt impresionati de aceleasi lucruri, isi doresc ce-mi doresc si eu si fac aceleasi alegeri gresite ca si mine. Imi cumpar haine si ma trezesc uitandu-ma pe raft sa vad cati alti oameni vor avea aceeasi bluza ca mine maine.
M-au invatat ca totul este finit. Atunci cum isi permit sa ma incurajeze sa cred ca nu s-a mai nascut nimeni ca mine sub soare, nimeni care sa aibe gesturile, gandurile si apucaturile mele mai ciudate? Imi vine pur si simplu greu sa cred ca sunt prima persoana deopotriva neatenta si grijulie, spre exemplu.
Poate va scrie in ziar in curand ca eu am inventat melancolia. Da oameni buni, asa este. Stiti toate starile alea urate, in care nu vroiati nici sa vedeti podeaua de langa pat ca va apuca plansul si nimic nu parea destul de important? EU am adus starea aceea in lumea asta si am dat-o la toti. Am numit-o Melancolie, dupa bunica din partea mamei. Cum vine asta?! Ati fost melancolica acum 20 de ani? Ah, tot eu eram. Ma anuntam ca sunt pe teava.
Sunt unica pentru mama, sunt unica pentru tata, sunt unica pentru prietena mea cea mai buna. Pentru universul asta sunt inca o nenorocita ce ii grabeste sfarsitul si asa destul de evident, prin plastic si fum.
Suntem niste fiinte infatuate de catre o unicitate ce nu exista si entuziasmate la gandul noului ce a fost nou cu adevarat acum milioane de ani iar orice incercare de a iesi din acest cerc ar fi si ea la randul ei, extrem de lipsita de originalitate.
miercuri, ianuarie 06, 2010
marți, ianuarie 05, 2010
now i'm free, freefalling.
Pe cat era de loc public pe atat era de ferit de lume. Mergeam des, in fiecare zi in care nu ploua si uneori chiar si atunci pentru ca simteam ca nu pot sa lipsesc.
________________________________________________
Ciudatul nu se creeaza, el se exista. Ciudatul intentionat este un superficial care vrea sa treaca cu covorasu ciudateniei pe deasupra lucrurilor. Am cunoscut atatia, incat pentru mine au devenit banali.
Ciudata nu o sa fie niciodata palaria ta cu pene de strut si crocodil, ci o sa fie femeia aia care a dormit ultimii 20 de ani si s-a trezit azi de dimineata iar cand l-a oprit pe tata pe strada i s-a adresat cu "tovarase".
De fapt, esti ciudat numai intre oameni normali. Normali, adica nu depasesc marginile cartii scoase de la tiparu majoritatii. Dar esti ciudati si intre ciudati pentru ca nu sunt 2 ciudati la fel. Daca sunt, sunt ipocriti.
Toti suntem ciudati, si normali si nenormali.
_________________________________________________
Eu nu vreau sa fiu acum aici, nu vreau sa scriu. Vreau sa fiu unde nu trebuie, sa vad ce nu am voie si sa aud ce imi este interzis. Idei, idei idei. Am atatea. Zboara, se fac fluturi, apoi libelule, apoi serpi si apoi fum. Prinde-l tu daca poti. Pieptul meu se ridica cand expir aer plin de inspiratie si se coboara cand vine mirosul acela urat, care ma sufoca. N-as putea sa cer altceva decat de primesc, dar ce fac cand mi se ia tot?
_________________________________________________
De parca cineva sta sa adune petala cu petala doar ca sa faca o floare. Nu. Doar o rupe in mod egoist si ii distruge viata si existenta si materialitatea.
_________________________________________________
L-am vazut cum se ducea spre ea, spre mare. Stiam ca o sa ii ude pielea fina si asprita de nisip la fel cum stiam ca o sa treaca de genunchi si ca o sa il gadile putin, asa cum i se intampla cand ne frecam din gresala genunchii. Mereu chicotea. Dupa aceea urma sa simta algele si scoicile in talpi iar in acelasi timp se va gandi la vara aceea din copilarie cand fusese la pescuit si prinsese in undita o meduza in loc de pestisoru de aur. Meduza nu avea gura sau urechi sa ii inteleaga dorintele. Apoi ii va ajunge apa la solduri si se va simti ca si cum are un tutu de balerina si va zambi, caci
_________________________________________________
Sa fii superficial inseamna sa iti dresezi auzul sa auda doar ce trebuie iar vazul sa vada doar anumite forme, culori si fonduri. Este acea abilitate de autoaparare considerata defect de cei nu o pot atinge din cauza geamului de la vitrina. Sa fii superficial nu inseamna ca nu vrei sa le vezi, inseamna ca stii ca sunt acolo, dar alegi sa te concentrezi pe lucruri palpabile tie. Tu deja stii ce vrei si ce nu vrei si refuzi categoric ce nu vrei. Altii mananca si bucata stricata de prajiura si se strica la stomac.
Eu prefer sa mananc cireasa. Poate am sa ma inec, dar sper macar sa o gasesc dulce.
END of story.
_________________________________________________
Concertul muzicii mainilor tale deja nu mai ajunge la urechile mele. Nu te mai aud de zambet.
Visez ca imi zambesti si eu intind un deget. Ma saruti in varful lui si spui niste prostii. Nici pe alea nu le aud.
Vreau sa stii atat de multe dar prefer sa nu iti zic nimic. Daca deschid gura sa zic ceva, sparg bula in care ne aflam.
Purtam amandoi esarfe la ochi. A ta e neagra si a mea rosie. Nu vedem nimic. Pipaim ca orbii inainte noastra si dam doar unul de altul. Nici nu trebuie mai mult.
Vrem sa plecam dar ne impleticim si cad eu in bratele tale. Nu as putea sa plec nici sa incerc. Daca imi dai drumul, poate ma indepartez dar am sa tin mereu minte drumul inapoi.
Cand vorbim, avem atatea sa ne spunem si atat de putin timp, incat ni se incurca limbile si ne este imposibil sa le mai descurcam. Ramanem asa pana rasare soarele.
_________________________________________________
Asa cum cerneala curge pe hartie, vinul pe esofag, sunetele pe corzile chitarii, raul in albie, viata din om, amintirile bune in vremuri grele, sangele in vine si gandurile in cap, asa am sa ma scurg si eu din lumea asta in lumea mea, pana cand voi avea pentru ce sa ma intorc.
_________________________________________________
Fir-ar ea de criza adolescentina.
Atatea intrebari fara raspuns. Si oricat ai spune tu ca stii toate raspunsurile, crede-ma ca nu le stii nici pentru mine nici pentru tine.
Nu mai poti.
Pentru ca esti ca un pahar in care cineva continua sa toarne apa desi e umplut.
Esti ca un balon atat de umflat incat risti sa ti se sparga in fata.
Sau ca o prajitura care se coace si se tot coace si coace si coace pana cand cuptorul face bum.
Ca o floare de casa care a crescut atat de mult incat locuitorii s-au mutat sa ii faca ei loc.
Sa stii ca orasele suprapopulate cu un milion de locuitori pe metrul patrat sunt goale pe langa tine.
__________________________________________________
Era o data un animal. Cal, sa zicem. Dar ar putea fi oricare. Acest animal, traia la oras, daca puteti crede. Printre oameni chiar, fara nicio jena. Traia printre ei, manca cu ei la masa, vorbea cu ei ca de la egal la egal si alte chestii care nu se cade sa fie facute de un om cu un animal.
Nimeni nu stia ca este animal. Ascundea asta extraordinar de bine, sub un cearsaf.
Dar iata ca intr-o, zi asa pe neasteptate, s-a impiedicat in mijlocul strazii si i-a cazut cearsaful, astfel incat toata lumea a putut sa vada ce animal este. Calul a ramas socat si rusinat nestiind ce sa zica. Dar in scurt timp a inceput sa nege tot: "Cum adica, eu nu sunt animal !" Unii au crezut ca li s-a parut si poate chiar nu era un animal.
________________________________________________
Ciudatul nu se creeaza, el se exista. Ciudatul intentionat este un superficial care vrea sa treaca cu covorasu ciudateniei pe deasupra lucrurilor. Am cunoscut atatia, incat pentru mine au devenit banali.
Ciudata nu o sa fie niciodata palaria ta cu pene de strut si crocodil, ci o sa fie femeia aia care a dormit ultimii 20 de ani si s-a trezit azi de dimineata iar cand l-a oprit pe tata pe strada i s-a adresat cu "tovarase".
De fapt, esti ciudat numai intre oameni normali. Normali, adica nu depasesc marginile cartii scoase de la tiparu majoritatii. Dar esti ciudati si intre ciudati pentru ca nu sunt 2 ciudati la fel. Daca sunt, sunt ipocriti.
Toti suntem ciudati, si normali si nenormali.
_________________________________________________
Eu nu vreau sa fiu acum aici, nu vreau sa scriu. Vreau sa fiu unde nu trebuie, sa vad ce nu am voie si sa aud ce imi este interzis. Idei, idei idei. Am atatea. Zboara, se fac fluturi, apoi libelule, apoi serpi si apoi fum. Prinde-l tu daca poti. Pieptul meu se ridica cand expir aer plin de inspiratie si se coboara cand vine mirosul acela urat, care ma sufoca. N-as putea sa cer altceva decat de primesc, dar ce fac cand mi se ia tot?
_________________________________________________
De parca cineva sta sa adune petala cu petala doar ca sa faca o floare. Nu. Doar o rupe in mod egoist si ii distruge viata si existenta si materialitatea.
_________________________________________________
L-am vazut cum se ducea spre ea, spre mare. Stiam ca o sa ii ude pielea fina si asprita de nisip la fel cum stiam ca o sa treaca de genunchi si ca o sa il gadile putin, asa cum i se intampla cand ne frecam din gresala genunchii. Mereu chicotea. Dupa aceea urma sa simta algele si scoicile in talpi iar in acelasi timp se va gandi la vara aceea din copilarie cand fusese la pescuit si prinsese in undita o meduza in loc de pestisoru de aur. Meduza nu avea gura sau urechi sa ii inteleaga dorintele. Apoi ii va ajunge apa la solduri si se va simti ca si cum are un tutu de balerina si va zambi, caci
_________________________________________________
Sa fii superficial inseamna sa iti dresezi auzul sa auda doar ce trebuie iar vazul sa vada doar anumite forme, culori si fonduri. Este acea abilitate de autoaparare considerata defect de cei nu o pot atinge din cauza geamului de la vitrina. Sa fii superficial nu inseamna ca nu vrei sa le vezi, inseamna ca stii ca sunt acolo, dar alegi sa te concentrezi pe lucruri palpabile tie. Tu deja stii ce vrei si ce nu vrei si refuzi categoric ce nu vrei. Altii mananca si bucata stricata de prajiura si se strica la stomac.
Eu prefer sa mananc cireasa. Poate am sa ma inec, dar sper macar sa o gasesc dulce.
END of story.
_________________________________________________
Concertul muzicii mainilor tale deja nu mai ajunge la urechile mele. Nu te mai aud de zambet.
Visez ca imi zambesti si eu intind un deget. Ma saruti in varful lui si spui niste prostii. Nici pe alea nu le aud.
Vreau sa stii atat de multe dar prefer sa nu iti zic nimic. Daca deschid gura sa zic ceva, sparg bula in care ne aflam.
Purtam amandoi esarfe la ochi. A ta e neagra si a mea rosie. Nu vedem nimic. Pipaim ca orbii inainte noastra si dam doar unul de altul. Nici nu trebuie mai mult.
Vrem sa plecam dar ne impleticim si cad eu in bratele tale. Nu as putea sa plec nici sa incerc. Daca imi dai drumul, poate ma indepartez dar am sa tin mereu minte drumul inapoi.
Cand vorbim, avem atatea sa ne spunem si atat de putin timp, incat ni se incurca limbile si ne este imposibil sa le mai descurcam. Ramanem asa pana rasare soarele.
_________________________________________________
Asa cum cerneala curge pe hartie, vinul pe esofag, sunetele pe corzile chitarii, raul in albie, viata din om, amintirile bune in vremuri grele, sangele in vine si gandurile in cap, asa am sa ma scurg si eu din lumea asta in lumea mea, pana cand voi avea pentru ce sa ma intorc.
_________________________________________________
Fir-ar ea de criza adolescentina.
Atatea intrebari fara raspuns. Si oricat ai spune tu ca stii toate raspunsurile, crede-ma ca nu le stii nici pentru mine nici pentru tine.
Nu mai poti.
Pentru ca esti ca un pahar in care cineva continua sa toarne apa desi e umplut.
Esti ca un balon atat de umflat incat risti sa ti se sparga in fata.
Sau ca o prajitura care se coace si se tot coace si coace si coace pana cand cuptorul face bum.
Ca o floare de casa care a crescut atat de mult incat locuitorii s-au mutat sa ii faca ei loc.
Sa stii ca orasele suprapopulate cu un milion de locuitori pe metrul patrat sunt goale pe langa tine.
__________________________________________________
Era o data un animal. Cal, sa zicem. Dar ar putea fi oricare. Acest animal, traia la oras, daca puteti crede. Printre oameni chiar, fara nicio jena. Traia printre ei, manca cu ei la masa, vorbea cu ei ca de la egal la egal si alte chestii care nu se cade sa fie facute de un om cu un animal.
Nimeni nu stia ca este animal. Ascundea asta extraordinar de bine, sub un cearsaf.
Dar iata ca intr-o, zi asa pe neasteptate, s-a impiedicat in mijlocul strazii si i-a cazut cearsaful, astfel incat toata lumea a putut sa vada ce animal este. Calul a ramas socat si rusinat nestiind ce sa zica. Dar in scurt timp a inceput sa nege tot: "Cum adica, eu nu sunt animal !" Unii au crezut ca li s-a parut si poate chiar nu era un animal.
luni, ianuarie 04, 2010
mos craciun cu plete de nalbe
N-am mai scris de mult pe blog pentru ca atunci cand scriu simt ca ma dezbrac,ca renunt la tot ce ma acopera, iar mie iarna asta mi-a fost tare frig. A batut vantul, a fost ger, a si nins chiar. Asa ca ma intelegi, nu am putut. Daca mi-ai spune ca inca este iarna si ger iar eu totusi scriu ti-as spune ca nu stiu nici eu de ce fac asta. Deger.
Am visat azi ca fugeam toti. Ne grabeam sa plecam, sa scapam, sa ajungem unde trebuie. Saream peste parauri, indoiam copaci, daramam oameni de zapada, ignoram orice stricaciune. Si ne tot uitam in urma dar nu vedeam nimic mancand pamantul sa ne ajunga din urma.
As vrea acum ca s-a crapat de un nou an, sa fac niste multumiri si sa imi arat recunostinta cu aceasta ocazie, intrucat niciodata nu am stiut cum sa o fac la momentul potrivit.
Multumesc patului meu ca a fost si este extrem de comfortabil, mesei ca a suportat sa stau degeaba cu orele la ea, fara sa binevoiesc a scrie niciun cuvant de tema, usii ca mi-a arat unde este iesirea spre lume, geamului ca mi-a arat care-i limita, dulapului ca m-a acoperit si m-a mentinut in randul lumii civilizate, cartilor ca nu au murit de sila stand atata timp nedeschise, televizorului ca mi-a arata ce nu vreau sa ajung nici daca mor calcata de tramvai, mi se sectioneaza corpul in 18909 bucati pe care apoi le manaca cainii, frigiderului ca a stiut sa ma faca fericita.
Multumesc de asemenea si magazinului de la parter ca am avut mereu unde sa gasesc o periuta nou-nouta si prietenoasa cu dintii mei, statiei de tramvai si scolii ca mi-au irosit cei mai frumosi ani, timpului de dupa si inainte de scoala ca m-a distrat, m-a plimbat si m-a invatat, locurilor in care am fost pentru ospitalitatea pe care m-au lasat sa le-o smulg.
Si nu in ultimul rand le multumesc celor care au stiut sa se duca la WC si sa nu se pise pe mine, foarte neliterar spus.
Si acum traditionalul: La multi ani!
Am visat azi ca fugeam toti. Ne grabeam sa plecam, sa scapam, sa ajungem unde trebuie. Saream peste parauri, indoiam copaci, daramam oameni de zapada, ignoram orice stricaciune. Si ne tot uitam in urma dar nu vedeam nimic mancand pamantul sa ne ajunga din urma.
As vrea acum ca s-a crapat de un nou an, sa fac niste multumiri si sa imi arat recunostinta cu aceasta ocazie, intrucat niciodata nu am stiut cum sa o fac la momentul potrivit.
Multumesc patului meu ca a fost si este extrem de comfortabil, mesei ca a suportat sa stau degeaba cu orele la ea, fara sa binevoiesc a scrie niciun cuvant de tema, usii ca mi-a arat unde este iesirea spre lume, geamului ca mi-a arat care-i limita, dulapului ca m-a acoperit si m-a mentinut in randul lumii civilizate, cartilor ca nu au murit de sila stand atata timp nedeschise, televizorului ca mi-a arata ce nu vreau sa ajung nici daca mor calcata de tramvai, mi se sectioneaza corpul in 18909 bucati pe care apoi le manaca cainii, frigiderului ca a stiut sa ma faca fericita.
Multumesc de asemenea si magazinului de la parter ca am avut mereu unde sa gasesc o periuta nou-nouta si prietenoasa cu dintii mei, statiei de tramvai si scolii ca mi-au irosit cei mai frumosi ani, timpului de dupa si inainte de scoala ca m-a distrat, m-a plimbat si m-a invatat, locurilor in care am fost pentru ospitalitatea pe care m-au lasat sa le-o smulg.
Si nu in ultimul rand le multumesc celor care au stiut sa se duca la WC si sa nu se pise pe mine, foarte neliterar spus.
Si acum traditionalul: La multi ani!
Abonați-vă la:
Postări (Atom)