Semne de circulatie

Oricum ai merge pe strada, drept, in zig-zag, in patru labe, in mersul piticului sau cu spatele, tot ala esti.
Chiar daca sustii ca mergeai cu spatele cand mergeai in zig-zag, sau ca mersul piticului vroia sa fie mers drept dar iti era frica ca te lovesc avioanele, chiar daca mergeai in patru labe pentru ca iti pierdusesi o moneda de 1 ban, te rog sa ma crezi pe cuvant, tot acolo ajungi. La capatul strazii sta acelasi lucru pentru toata lumea.
Ce-i drept, cei ce au mers in patru labe vor ajunge mereu la mult timp dupa cei ce au mers drept dar totusi inaintea celor ce au mers in mersul piticului.
Sa nu mai zic de cei ce au mers cu spatele, care vor ajunge si vor realiza ca nu au ramas cu nimic, ca au calatorit de-a lungul strazii fara sa manance macar o acadea sau sa ciupeasca o domnisoara de sezut, fara sa traverseze neregulamentar fie doar o data, fara sa calce in balti de frica ca se uda. Vor ajunge in dreptul ultimei treceri de pietoni si vor spune: "Am ajuns la destinatie inainte de a imi incepe calatoria". Calatoria incepe in momentul in care te intorci cu fata, pentru a putea vedea reducerile din magazinul de pe dreapta, accidentul de masina , gropile din trotuar sau oamenii cu care te poti intalni intamplator. Dar macar cei ce merg cu spatele au satisfactia ca merg in picioare, nu chirciti la undeva la nivelul solului ca altii.
Nu toti suntem norocosi sa mergem cum trebuie de la inceput. Ideal este sa observi asta si sa faci niste alegeri. Alegerile tale ii vor afecta si pe cei din jur. Cei ce merg in zig-zag se vor ciocni de cei ce merg drept, retinandu-i din drumul lor. Cei ce merg in patru labe sau in mersul piticului vor fi calcati in picioare intotdeauna de cei ce merg drept, in zig-zag, si uneori chiar si de cei ce merg cu spatele. Acestia din urma insa vor cauza cele mai mici probleme de acolo, de pe marginea trotuarului, aproape lipiti de zid, cum sunt.
De astazi am de gand sa merg drept, indiferent cati oameni ce merg anapoda intalnesc.

Inapoi pe campii

Pentru ca datorita unui incident nefericit a trebuit sa imi suspend activitatea si sa sterg orice urma de posturi sau blog, am decis zilele trecute ca imi lipseste. Poate ca nu scriam des si arata destul de parasit, dar era al meu si in oricare miez de noapte m-as fi sculat cu inspiratia licarind pe fundul cutiei mele craniene, as fi avut unde sa ma exprim in concordanta cu era in care traim.
Vor urma niste posturi mai vechi, scrise de-a lungul anilor. Fiecare in parte plesneste de semnificatii si amintiri.

pat-ru-la-ter. patrulater.

It's gone.

goodbye!
see ya!

wouldn't wanna be ya!

Petitie !

De ce sunt obligata sa trec printr-un anotimp al carui rost si sens nu il inteleg, care ma obliga sa ma scol pe intuneric si sa imi treaca somnul abea cand afara e iar bezna, care imi solicita atentia dupa un drum marcat de frig si ger pana la scoala, care ma priveaza de soare si caldura, de cer senin si adieri placute, care imi aduce numai stari care ma fac sa stau posaca, tacuta si plictisita, care imi rapeste si bruma de energie pe care ma chinui sa o acumulez in cele 6 ore de somn si care ma face sa cred ca vara nu a existat, ca am visat, iar de fapt viata este in intregime lipsita de haz si cenusie?

Stand si gandindu-ma, realizez ca nu am nicio amintire notabila sau extraordinar de frumoasa toamna, numai chestii normale, plictisitoare sau chiar urate. Desi sunt nedreapta. Orice lucru mi s-ar intampla de pe 1 septembrie pana pe 30 noiembrie ar fi in mintea mea catalogat ca mai sus datorita peisajului de afara. Printr-o coincidenta am trecut prin multe intamplari neplacute sau chiar tragice in anii trecuti toamna, dar anul acesta a fost destul de bine. Daca traiam ultimele 3 luni intr-o primavara, as fi spus ca a fost o perioada buna, distractiva in felul ei. Dar in cazul de fata nu pot sa spun, caci in timp ce eu ma simteam bine inauntru, afara era urat si frig ! Toamna nu ma lasa sa traiesc, in adevaratul sens al cuvantului.

Concluzia mea generala este ca asta este cel mai groaznic anotimp, visul cacacios care astept sa se termine. Si slava Cerului, mai e putin. Toate problemele mele exista pentru ca e toamna ! Incep sa cred ca daca ar fi soare afara, fie si numai trecerea fugara a unei raze peste fata mea ar putea sa imi goneasca si cele mai sumbre ganduri sau cel putin le-ar minimaliza la maxim. Si chiar asa o sa si fie. As descoperi ca de fapt nu exista nimic care sa merite sa ma sacaie, totul este o iluzie cauzata de toamna.

Vreau sa pleceeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeee!
ACUM.

Lav stori

Asta e ceva ce am scris acum mult timp, poate un an. Era menit sa fie mai lung si mai plin de intamplari, dar nu am avut ocazia sa termin.

In timp ce soarele statea sa apuna iar racoarea se instala, intr-un parc saracaios si uitat de lume din spatele Caii Mosilor trei fete proaspat iesite de la scoala isi pierdeau cu success timpul. Nimic nu se compara cu o barfa insotita de o tigara interzisa .

- Si-a cerut scuze…

- Cine?

- Tibi mai...

- Ah, nici nu mai tin socoteala certurilor voastre.

- Nu e cazul. De data asta nici nu ne-am certat. I-am parut abatuta si a crezut ca e din cauza ca a plecat sambata in mod atat de grosolan.

- Splendid… si Dinu s-a hotarat sa imi vorbeasca. Si ce sa vezi, tocmai dupa ce…

ZBUF.

S-au intors imediat scuturandu-si coamele stufoase in directia zgomotului.
Un baiat inalt si desirat tocmai sarise de pe garajul din spatele lor in nisipul jilav din parc. Arata foarte imprastiat. Pantalonii ii erau plini de gauri vizibil neintentionate iar bluza statea pe el ca pe gard. Tenesii incepeau sa se revolte dezlipindu-se la varfuri in timp ce gluga din capul lui avea o gaura destul de mare in varf lasand sa I se vada un ciuf rebel de par blond. Aterizase in genunchi . Ramase pentru un moment cu capul in pamant, timp in care fetele incepusera deja sa se intrebe cum arata.

Una dintre fete isi inabusi cu greu un chicot la vederea ciufului. Baiatul tresari iar intr-o secunda a fost in picioare, la timp sa o vada aratandu-i prietenei sale varful capului sau. Duse aproape instinctive mana intr-acolo si isi dadu gluga pe spate. Fetele incetara chicotele instantaneu.

Era cu siguranta parul pentru care ele ar fi facut moarte de om. Lumina soarelui se reflecta in buclele sale lungi si perfect rotunde cu o intensitate uimitoare.

Singurul lucru care reusea sa risipeasca aerul angelic capatat datorita podoabei sale capilare erau ochii mult prea mari pentru fata lui cat o palma de copil. Ochii aceia negrii si patrunzatori.

Cu toate ca reprezenta un obiect de studiu interesant, fetele au decis rapid ca barfa era mai importanta.

- Ai o bricheta ? A mea nu mai merge. Fir-ar ele sa fie, fix cand ai nevoie… zise cea mai inalta dintre ele, C, cu tigara intre buze.

- Ai reusit sa imi pierzi bricheta cea noua acum doua zile, nu iti amintesti? spuse vocea intepata a lui I.

- Ah, da scuze.

- Am eu una!

C. aproape ca scapa tigara cand tresari. Uitase complet de baiatul care inca se afla in spatele lor. Inainte de a poate spune ceva parul lui deja de afla la 10 cm de fata ei in timp ce el se apleca sa ii aprinda tigara. Trase un fum adanc si ii multumi. Il privi apoi in ochi si decise ca ar fi destept sa ii si zambeasca, la urma urmelor nu arata atat de rau.

Insa el nu zambi. Se indrepta spre banca din coltul opus al parcului ca teleghidat si se aseza cu mainile in poala si spatele perfect drept parca asteptand ceva.

Trecura astfel cateva minute, fetele vorbind iar el stand acolo nemiscat.

Deodata un fluierat indelung rasuna peste parc iar baiatul se ridica in picioare in pozitie de drepti. Fetele priveau mirate. Urmara cateva momente de liniste. Apoi baiatul le fixa cu privirea pret de cateva secunde dupa care incepu sa alerge ca un nebun in directia lor urland si dand din cap si din maini.

Socul le-a lasat legate de maini si de picioare cateva clipe dupa care fiecare fata isi apuca instinctiv geanta si o zbughi cat de repede putu spre iesirea din parc iar apoi in jos pe strada, urland la randul lor de frica.

Andi, caci asa se numea baiatul, isi puse mainile in sold si privi in urma lor cu mandrie: „Ce isterice...poate am fost prea nemilos.Dar nu e vine mea ca s-au gasit sa stea la sueta tocmai aici. Ei dracie”.

Nici nu apucase sa isi aprinda bine o tigara ca se dupa gardul din dreapta sa se ivi un cap cunoscut, roscovan si ciufulit. Se tot foia in stanga si in dreapta, de parca nu era decis pe ce parte sa intre. Andi gandi ca e mai bine sa il lase in pace pentru moment, cine stie in ce treburi barbatesti era amestecat. Cazu pe ganduri si savura in tacere ultima sa tigara din pachet.

- Bau, ba !!! a fost ultimul lucru pe care auzit Andi inainte de a se trezi doborat la pamant.

- Ce pana mea...? murmura el in timp ce scuipa cateva cocolose de praf. Isi inalta privirea sa descopere ca se afla la picioarele lui Mitu, amicul sau din copilarie si mare iubitor de glume proaste.

- Ma da idiot mai esti, spuse Andi ridicandu-se. Puteam sa imi sparg capu! Ah, na. Mi-ai stins si ultima tigara. Imi dai alta ai auzit?!

- Hai ma ce te superi asa. Nu iti spargeai capu ca aici nu e ciment. Si na de aici alta tigara, d-alea de care iti plac tie. Numa nu te supara, zise Mitu cu un zambet larg pe buze.

- In regula. Ia vezi ba ce face Colti acolo dupa gard. Se tot plimba de parca nu stie drumu.

- Cum asa? Ba Cooooooolti ! Ia iesi de acolo ce pana mea tot faci?!
Se auzira cateva trosnituri si sunete de crengi rupte dupa care pe poarta din stanga parcului intra triumfator in catel mic si schiop in lesa, urmat la scurt timp de stapanul sau rosu ca racu.

- Scuze ba, v-am auzit vorbind da nu reusea potaia asta sa gaseasca un pom pe placu ei sa se pise !

- Frumos caine ai, spuse Mitu cu o expresie vrajita pe chip.

- Du-te ma dracu, zise Colti cu ranchiuna intrucat credea ca spusese la misto.

- Da chiar e frumoasa ba.... Zicand aceasta se aseza pe banca picior peste picior si incepu sa cantareasca din priviri biata dobitoaca ce se chinuia sa ajunga pe taramuri vizibil prea indepartate avand in vedere lungimea lesei.

Colti il privi un timp nedumerit pe Mitu, de ca si cum o asemenea apreciere din partea lui era de neinchipuit. Apoi isi muta privirea asupra cainelui, din nou asupra lui Mitu si in cele din urma spuse:

- Auzi ba, nu cumva vrei sa iei tu potaia?

- Sa o iau sa o plimib acum?

- Nu. Sa o iei acasa, de tot.

Andi rase rautacios:

- Ce sa faca ma asta cu cainele tau? Poate sa il vanda sa isi ia tigari...desi nici de un pachet n-ar ajunge.

Mitu se ridica, lua lesa din mana lui Colti si se indrepta spre poarta parcului.

- Ia uite ba, spuse Andi, si-a tras Mitu potaie...

Prefer vorbe.

Stii, m-am saturat sa ma intreb ce ar fi daca. pur si simplu am sa o fac. am sa ma duc acolo, am sa ma asez in pozitie de drepti cu pieptul in fata si umerii trasi cum am invatat in clasa a 5a la sport, am sa trag are in piept, si am sa ... tac. sunt curioasa ce ai face daca as face fix asta. si am sa imi satisfac curiozitatea sa stii. fie si numai de data asta. am sa tac si am sa iti spun tot ce gandesc cu tacerea mea. pentru ca cuvintele nu sunt destule. si nu vor fi niciodata.
gandeste-te asa: ai o panta. ai un gand. rogi un axon de neuron sa ii dea gandului un bobarnac si vruum. s-a dus . daca iti rogi toti axonii neuronilor sa dea astfel de bobarnace, ai sanse sa devii un om liber. adio bip.
si ce ai sa faci cu libertatea? ai sa o joci la carti, muritorule. pentru ca mintea ta fara intrebari si nedumeriri si temeri e un nimic.

astept

Astepti.
Te uiti pe geam, sub plapuma, pe masa, intre carti, dupa televizor, in buzunar, pe raft, dupa usa, sub covor, dupa dulap, intre scaune. Cautarea se arata inutila. Si totusi.
Astepti.
Numeri o secunda, un minut, o ora, o zi, doua zile. Te opresti sa bei o cafea.
Astepti.
Tintesti usa cu privirea, poate poate se face tandari si gasesc ce caut in spatele ei. Hmmm, daca nu e dupa usa Nr.1, aminteste-mi sa ma uit dupa usa Nr.2 domnule Negru.
Astepti.
Bati cu degetele in masa pana faci bataturi precum chitaristii si iti sprijini capul in palme pana ramai cu urme de degete pe fata, urme definitive si pt tot restul vietii.
Astepti.
Iti rozi unghiile de la maini si de la picioare, dupa care treci la labele cainelui. Acolo ai ceva mai mult de lucru asa ca te bucuri ca ai cu ce sa iti omori mai mult timp.
Intr-un final, iti iei tacticos cheile de pe masa si te duci spre usa. Pe drum te opresti de cateva ori sperand sa te izbeasca acum ce ai tot asteptat. Stransul pumnilor nu o sa te ajute, sa stii.
Ai ajuns la usa. Ce faci? Daca iesi inseamna ca te declari invins, daca ramai risti sa schilodesti cainele.
Asa ca faci ce face orice om ce sta la parter : iesi pe geam.
Mergand de-a lungul strazii te gandesti : Cacat. Chiar vroiam sa ajunga si la mine raceala aia.

Param Pam Pam !

Nu stiu altii cum sunt, dar eu nu imi pot imagina calatoria cu autobuzul fara cateva chestii :
1. fosta profa de chimie care mai nou este mereu in statie cand iau masina de circa 4 ori pe saptamana
2. 20 de babe care reusesc performanta de a ocupa cate 3 locuri fiecare inca de cand stau la coada la urcat( unu pentru ele, unu pentru plasele din obor si unu pentru paharul cu proteza)
3. minim 3 tipi mai mult sau mai putin dispusi sa imi puna mana pe posterior (nu e nicio diferenta intre cei cu "mai mult" sau cei cu "mai putin". Ambele parti comit acelasi pacat intr-un final)
4. un puradel care vrea bani ca a zis "Tatal Nostru" si cand ii zic ca nu am sau il ignor face : " Da o tigara ai?". Nu draga, nu am , caci iti vor fi plamanii precum culoarea pielii tale.
5. un emolete care are Andreea Balan la maxim in urechi
6. multi copiii care nu vor sa imi scoata limba cand le-o scot eu!
7. si last but always least : controlorul.
Ajungi sa dezvolti o mica sensibilitate pentru aceste personaje perfide si ipocrite, in senslul ca faci bale gandindu-te ca daca ar fi furnici ai putea sa le strivesti cu usurinta.
Urasc transportul in comun si sper sa am propriul covor zburator intr-o zi, incapator si ecologic pana la ultima cusatura.

La vanatoare

Singura explicatie ar fi ca mi-au plecat neuronii in acel moment. Mi-am pierdut ratiunea, asta trebuie sa fie. Am incalcat unul dintre principiile fundamentale de supravietuire : nu ataci leul pe terenul lui. Niciodata.
Dar iata-ma acolo, in mijlocul magazinului, dupa 3 ore de cautari. Toate nevoile fizice isi facusera adapost in corpul meu. Toti nervii imi erau intinsi ca sarma de rufe. Apele curgeau pe mine ca o ploaie torentiala de iarna. Parul imi era ravasit de parca luptasem corp la corp pentru cele 2 plase cu cate o zdreanta in fiecare din mana stanga. Gafaiam de parca eram Dracula la vanatoare de virgine.
Iat-o acolo. Rezemata de tejghea, cu parul in bataia ventilatorului, ea , cea fara de asemanare, Jeni ( copyright ecuson ). Mi-am zis ca am indurat cam tot ce se putea: frig, ploaie, vanzatoare care ma ignora desi sunt la juma de metru de ele, patroni de magazin care incep ca imi povesteasca cum ar trebui a incerc si la magazinul de vizavi caci stiti, aici nu avem modele pentru gustul dumneavoastra fin iar angajatii mei deja isi ies din minti incercand sa va faca pe plac. Am calculat gresit. Foarte gresit.
M-am indreptat spre ea cu pasi siguri si m-am oprit cu o secunda inainte sa o ciocnesc. Asta asa doar ca sa vada de ce sunt in stare. Si-a ridicat privirea de la manichiura si la contactul cu fata mea a scos un mic icnet de dispret. Habar nu avea cine sunt, deci. Mi-am dres glasul si am articulat rar si apasat, ca pentru o blonda proasta pe nume Jeni:
-Aveti cumva si pantofi care sa nu luceasca la contactul cu lumina si eventual sa nu aibe nici funda in partea frontala?
-Si adica...cum sa arate?
Am clipit perplexa. Asa deci aveam de-aface cu una din regnul "luceste deci exista". Buuuuun. Am eu ac de cojocul tau.
-Adica fara lac si fara funda va rog.
-Bine. Cred ca avem cateva perechi. Pe aici va rog.
Daca nu as mai fi auzit fraza asta de 99 de ori in ultimele ore as fi putut sa incep sa imi fac sperante. Poate chiar sa ma gandesc ce culoare as prefera. Dar nu, eu ma gandeam doar sa nu...
-Iisuse, atat am putut sa ingaim cand Jeni mi-a bagat sub nas aceiasi pantofi din piele de leopard/ghepard/sacal/lebada pe care toate egalele ei in IQ au socotit ca mi-ar placea. La urma urmei, nu tu lac, nu tu funda.
M-am trantit in primul scaun uitandu-ma ca o mata beata la Jeni si am zis aratand cu degetul pe raft:
-As vrea sa probez pantofii aceia marimea 39, va rog.
Peste exact 5 minute am iesit din magazin purtand cei mai rosii si mai stralucitori pantofi din istorie, cu funda roz din dantela si lasand-o pe Jeni in usa fluturand emotionata o batista.
Nicoleta Luciu ar fi geloasa, n-are ea luciu ca al meu.

zambet innoptat

Avea luna in ochi si soarele intre dintii din fata. Zambea ori de cate ori vroia sa aduca lumina. Deschidea ochii de fiecare data cand zambetul ei lumina durere si suferinta, razboi si sange. Deschidea ochii si era noapte, nimic nu mai putea fi zarit. Totul era un secret, insa.
Era fericita. Nimeni nu ii stia taina.
Detinea miracolul fericirii nemuritoare. Si nimeni nu banuia.
Cu exceptia lui. O fi posibil sa scanteia din coltul gurii sa o fi dat de gol? Nu vom stii niciodata. I-a promis ca o va face fericita iar ea a suras atotstiutore. Privirea ei mocnea de noapte.
El a furat totul cu un sarut. A furat soarele si i-a lasat numai luna. Noapte neintrerupta pe veci.
Sau cel putin pana cand se va ivi cineva cu soarele intre dinti. Cineva caruia sa ii fure soarele si sa dispara cu el.

Sa facem cunostinta.

stii...ma mai gandesc la tine uneori. simt nevoia sa vad ce ai devenit. candva eram la fel iar acum aproape ca ma uit la poze si ma intreb daca esti tu. am tinut la tine. ai fost una dintre primele mele prietene adevarate. am facut atatea lucruri impreuna, stiu asta. dar totusi cand incerc sa mi le amintesc nu vad decat o mare pata alba. ce s-a intamplat cu toate amintirile frumoase care ne-au legat? unde s-au dus? ce au devenit? imi place sa cred ca plutesc pe cer sub forma unui nor nastrusnic.

eram atat de mici si proaste... si totusi m-ai invatat multe. multumita tie acum stiu de ce fel de persoane vreau sa fiu inconjurata si anume toate fiintele de pe pamant care nu au nimic in comun cu tine. cu felul tau de a fi. cu vocabularul tau, desi nu am idee ce s-a mai ales de el in anii astia. cu anturajul tau lipsit de esenta.

imi lipsesti in aceasta perioada din viata mea. ma doare sa recunosc. dar te rog sa nu ma intelegi gresit. nu imi lipseste persoana care esti, ci persoana care ai fost. stii bine ca nu ai fost mereu asa. stii bine ca aveai alte prioritati in afara de a fi cea mai plastica fiinta de pe terra. erai un om de treaba, o prietena buna, care ar fi citit acest post si s-ar fi simtit miscata si flatata poate. acum nu ai face decat sa imi razi in nas si sa ma faci "proasta" si "naiva". nu meriti ce fac eu aici.

acum nu faci decat sa te gandesti la altii ca la urmatiarele tale victime, candva te gandeai la ceilalti pentru ca aveai o inima mare si iti pasa.

nu pretind ca te cunosc acum, ca stiu ce fel de om esti, ce vrei de la viata, ce trairi ai, ce te supara, ce te bucura pretind doar ca nu mai esti nici macar umbra celei de altadata. pacat.

si uite asa asta e dovada mea ca nu te-am uitat. ca inca sper ca ma mai tii minte. poate o sa ne revedem candva. astept batand cu degetele de la mana stanga in masa si cu mana dreapta sub barba momentul.

ai sa ma saluti sau o sa te faci ca nu ma vezi ?

eu iti voi zambi de ca si cum totul e ca atunci cand eram mici. iti promit.

crede si va disparea

Credeam ca daca minti nu mai esti nevoit sa inftunti adevarul.
Credeam ca daca nu te uiti nu e acolo.
Credeam ca daca nu te mai gandesti va fi ca si cum nu a existat niciodata.
Credeam ca daca nu rostesti cuvintele nimeni nu le gandeste.
Credeam ca daca te porti ca si ieri azi nu a avut loc.
Credeam ca daca ai incredere totul e bine.
Credeam ca daca deschizi ochii vezi soare.
Credeam ca daca a promis se va intampla.
Credeam ca daca nu uiti va dainui mereu.
Credeam ca daca simti ca asa e nu exista alta posibilitate.
Credeam ca daca vrei poti.
Credeam ca lumea e a mea.
Si apoi...
trecutul a luat forma viitorului.
Si nu am mai stiut sa cred nimic.

Muza mea

Citesc blogurile unor cunoscuti din cand in cand. Nu ar trebui sa fie jurnale? eu asa stiam. Nu. Ei scriu chestii impersonale, generale si de multe ori abstracte. Totusi admir faptul ca majoritatea scriu bine. Cuvintele se rostogolesc in mintea mea intr-un mod firesc. Totul se potriveste. "Daca nu scria fraza asta aici atunci ce ar fi putut scrie?!" Pare asa usor si natural.
Mie imi vine peste mana sa fac poezie. Am ceva de spus si spun direct, fara o suta de mii de metafore si cuvinte intortocheate. Ideea este sa exprimi ce ai de exprimat, sa te faci auzit daca este cazu si sa treci mai departe. Fara sa te strofoci sa faci impresie. Dar ma rog, daca esti unul dintre acele specimene unicat care se strofoca cu stil, nu ai decat sa o faci sanatos.
Si acum, sa dam exemplu.
Am fost la MUSE aseara!!! a fost mirific. De fapt, nu prea. Din punct de vedere muzical au fost impecabili dar avand in vedere toata valva asta "oh vai muse muse!!!" ma asteptam la ceva mai mirobolant. Am asteptat degeaba caci nu a venit.