Cu de toate.

Azi am avut așa o zi de căcat, ceva ce n-ai văzut. Totuși, acum stau în pat cu shaorma mea la chiflă și doza de Cola și parcă parcă s-a mai dus putoarea.
Micile, pline de maioneză cu usturoi, cartofi prăjiti și pătrunjel pe alocuri, plăceri ale vieții.

Ți s-ar fi părut amuzant dacă ai fi fost acolo.

Ziua de miercuri a fost specială pentru că mama a râs când i-am povestit cum m-am dus la televiziune să observ cum lucrează un regizor de montaj în cadrul unei emisii dar, pentru ca față de cele 6-7 femei care au venit pentru figurație, eram singura sub 50 de ani, fără perucă de Ludovic XV, cu majoritatea dinților din față sau care părea că nu ia Xanax după fiecare masă, am fost dusă de urgență de către producătoare să stau în public, fix pe scaunul din spatele prezentatorului. Am primit și mulțumiri după și toate cele, atât de disperată era situația.

Joi a fost o zi specială pentru că era să mă calce o Dacie break pe trecerea de pietoni de la piața Gemeni. Singurul meu gând a fost că cel mai probabil totul s-a întâmplat pentru că șoferul era supărat să conducă asemenea mașină.

Vineri a fost o zi specială pentru că am crezut că e sâmbătă. După aia n-a mai fost așa specială.

Azi, 100% sâmbătă, a fost o zi specială pentru că am pierdut sprijin dar am câștigat încredere. Da, așa este, mi s-a rupt tocul de la pantof în mijlocul unor oameni în care am avut încredere că vor glorifica momentul, și așa au și făcut!

struguri

na, uite... vezi ce se intampla daca nu mai mergi cu tramvaiu?
ce sa fac, stii ca mereu intarzii, altfel cum sa mai ajunga si omu' la timp...
ai putea sa incetezi macar de dragu mamei, stii ca mereu iti spune sa nu mai dai bani pe taxiuri. mamaie zice chiar ca o sa te duca aia cine stie pe unde
da, ma, stiu, e un obicei prost... s-a mai intamplat si boacana asta cu scrisu... sau mai bine zis nu s-a mai intamplat, si fix aia e buba
 e buba, cacat. invata sa te scoli cand trebuie si o sa vezi ca o sa ai timp de toate
timp, da... mai tii minte cand ploua cu el din belsug, si intr-o iarna ai dormit atat de mult incat nu ai vazut niciodata lumina zilei?
 mi-aduc, mi-aduc... da tu mai tii minte ca iarna aia parea ca toti oamenii s-au ascuns sub cate o piatra, iar apoi au dus piatra pe partea cealalta a planetei?
aoleo. termina. mereu faci asa. a fost vina ta, nu a lor.
bine, gata, tac. da ciufuta mai estem azi.
si tu ai fi daca ar trebui sa stai cu cineva atat de plangacios.
plangacios, pe naiba. nu esti in tu stare sa detectezi strugurele de adevar din ciorchinele pe care il avem la cina in seara asta.

azi in tramvai

( text scris acum cateva zile in tramvai, ca si toate celelalte. astfel incat cuvantul "azi" cu care va incepe este folosit strict de dragul inspiratiei pe care leganatul pe sine are amabilitatea sa mi-o dea)
Azi i-am pus nume cainelui meu pe care nu il am. Este atat de nascut dintr-o sclipire de geniu incat m-am indragostit nebuneste de el. De nume. Nu o sa il scriu aici pentru ca are de asemenea si o doza de penibilism in el. Cel putin mama a ras cu pofta, iar cand asta se intampla ori e penibil ori e hilar. Oricum ar fi, nu ii face cinste numelui cainelui meu. Eu si viitorul meu animal cu nume diminutivat vom trai o gramada de aventuri. Se va chinui probabil sa manance molii in saptamanile cand eu o sa am altele de facut, cum ar fi sa uit de el. Si sunt absolut sigura ca va dezvolta un minunat sistem de canalizare propriu pentru nevoile care il vor trece cand eu voi dormi ca vaca in patul meu. Sau al altora. Va intrebati unde apar si eu in sfarsit la propriu in toate aventurile astea? Ei bine puii mamii, eu voi fi cea care isi va aminti mereu cand are musafiri sa arate spre el si sa zica : uitati, el este Bebitza, indispensabil, pretentios, cine simte nevoia sa il mai imprumute din cand in cand e mai mult decat binevenit!

am baut prea multa apa

mintea mea se simte ca un pacient inchis la nebuni. apari peste tot, esti peste tot, te aud peste tot si te pot mirosi peste tot.
dar de fapt tu nici cu gandul nu esti la mine. poate iti mai aduci totusi aminte fugar cate un moment de mult apus, din cele in care zambeam amandoi degeaba. poate nu.

As vrea sa poti sa-mi tii secretul

n-am crezut ca dupa atata timp tu o sa ma faci sa umplu iar randuri goale, pur si simplu n-am crezut. n-am crezut nimic. nici ca o sa imi fie ce zece ori mai bine cu cineva de zece ori mai bun, nici ca o sa fiu la fel, nici ca o sa traiesc ca alice in tara minunilor. m-as fi asteptat in schimb sa dau jos orarul ala din clasa a 12a de pe perete pana acum, dar n-am facut-o. stau in unele dimineti si ma holbez la el gandindu-ma ce ora am fi avut. la inceput ma simteam de parca toate sunt cum erau iar cum erau trebuie de fapt sa fie. acum ma simt de parca ar trebui sa îmi cumpăr o pisica. sau doua.
e ciudat cum imi dau seama ca pana si felul cum imi beau cafeaua s-a schimbat, dar totul a trecut pe langa mine. de parca as fi stat intr-o fotografie tot timpul asta, cu toate intamplandu-se in afara ei, fara ca eu macar sa imi misc capul ca sa vad mai bine.
am citit o chestie ieri, cica daca nu esti fericit sa schimbi ceva. mi-am dat seama ca eu asta am incercat sa cladesc in ultimul timp. o schimbare. ma rog, lucrurile isi schimbau culoarea de la o zi la alta oricum. doar ca am decis si eu sa ma implic. si te-am vrut si pe tine aici cu mine, in vartej. si te-am chemat...
hai ca au reusit sa acopere cu vocile lor ce vroiam sa iti mai zic. numai asta stiu sa imi faca, sa imi zdrobeasca inspiratia si sa imi ignore pasiunile. si sa bea regulat in cinstea anilor mei.
mai vorbim.

Follow the Yellow Brick Road

Mi-e dor de sentimentul acela atat de des intalnit in copilarie, cand primeam o jucarie noua si stiam ca urma sa ii descopar toate dedesubturile. Mi se intampla sa uit de jucaria propriu-zisa la ceva timp dupa dar subconstientul meu nu, asa ca sentimentul persista si am fost pusa deseori in situatia de a ma chinui sa imi amintesc ce anume l-a cauzat. Nu cred ca exista o senzatie mai plina de satisfactie si mister in acelasi timp, perspectiva noua dinaintea mea ma facea mereu sa ma simt ca la inceputul drumului de caramida galbena.
Evident totul s-a schimbat, asa ca ultimele cauze ale acestui sentiment pentru mine au fost lucruri precum primul "te iubesc", o bluza stramta din Zara de acum doi ani, o prietenie-fulger, scurta si lipsita de semnificatie pe termen lung, o insigna cu jocurile olimpice de la Atena, ultimul volum Harry Potter, obtinerea acum trei zile a celei mai scurte tunsori din ultimii zece ani si in mod foarte macabru, faptul ca am pierdut in fata sortii ceva ce nu vroiam sa pierd.
Banuiesc ca am primit prea multe jucarii mica fiind, astfel incat acum gasesc dificil sa mai apreciez ceva lipsit de o exuberanta si provocatoare noutate in viata mea. Iar asta ma face cred ca vad sfarsitul drumului din caramida galbena.

Ultimele mele zile de adolescent fluorescent

Am scris asta acum mult timp, poate un an, poate doi, nu mai stiu ce sentimente sau trairi mi-au smuls-o. A fost descoperita de curand de ai mei si desi nu prea am stiut sa le primesc aprecierea cum se cuvine, m-am simtit incurajata sa o postez.


...Si o sa plang.
Pentru tot ce stiu si ce nu stiu.
Pentru tot ce vad si nu vad.
Pentru tot am stiut dar am uitat.
Pentru tot ce am lasat in urma.
Pentru tot ce vreau.
Pentru tot ce am.
Pentru toate intrebarile puse de suflet mintii.
Pentru tot ce s-a schimbat.
Pentru tot ce a trebuit sa uit.
Pentru toate chestiile la care a trebuit sa renunt.
Pentru tot ce imi lipseste.
Pentru toate zambetele ratate in goana spre fericire.
Pentru toti cei care nu ma vor dar ma au.
Pentru toti cei care m-au vrut si nu i-am vrut.
Pentru tot ce a durut.
Pentru tot ce s-a vindecat.
Pentru toate sperantele transformate in iluzii.
Pentru tot ce va fi pe veci.
Pentru tot ce voi pierde.
Pentru tot ce am pierdut.
Pentru tot ce pierd.

Sigur

dragostea e unica, e frumoasa, e speciala, nu o poti induce, nicidecum crea. orice ai face, orice ai lua, oriunde te-ai duce. poti doar sa capeti o usoara obsesie. atat. cu frica e altfel. poti simti o frica atat de mare incat nu crezi ca mai traiesti. crezi ca ai murit si ai ajuns in iad. "crezi" e mult spus, pentru ca ai capatat si o imensa paranoia odata cu aceasta frica, asa ca poti la fel de bine sa fii mort sau sa fi devenit brusc schizofrenic. se poate sa fii prins intre peretii creierului tau facut piure, care bubuie de trei ori pe secunda. se poate ca nimic sa nu fie real, si corpul tau sa fie de fapt lesinat undeva. se poate ca e doar un vis. viata ta e doar un vis si asta e sfarsitul. se poate sa te trezesti curand sa iti intalnesti adevarata viata. si sa fie mai rea. se poate sa crezi ca nu se va mai termina niciodata. ca vei ramane mereu asa, un animal ce vorbeste intr-una de frica, ii bate inima atat de tare incat e tot ce aude, care merge fara oprire si caruia ii zvacnesc muschi pe care nu stia ca ii are, care se uita la cel de langa el si ii citeste disperarea pe fata, care nu poate vorbi decat pe un ton drept, in care nu se citeste niciun strop din disperarea ce il mananca pe dinauntru si pentru care timpul este plat. poate ca nimeni nu te intelege, sunt toti niste roboti care te vor, dar de ce te vor, nu conteaza, poate ca telefonu asta vrea doar sa te pacaleasca. poate ca niciodata nu te vei mai bucura, poate ca ai uitat sa razi si orice miscare a muscilor fetei iti pare anormala. poate ca vrei sa te agati cu disperare de ceva, orice, poate ca asa crezi ca se iese de aici, ca trebuie sa spargi un cod, sa te gandesti la ceva anume si gata, scapi. poate ca nu intelegi de ce si-ar dori cineva asa ceva, de ce exista asa ceva, de ce exista aceste sentimente si de ce sunt accesibile. poate ca repeti aceleasi lucruri la infinit si poate ca nici nu iti dai seama. poate ca orice ai face e inutil si poate ca iti dai seama si asta te ucide si mai tare. poate simti cum fierbe tot interiorul tau in focul fricii, cum esti macinat de moara disperarii sau cum tot ce a fost vreodata fericire in sufletul tau este nimicit. poate ca vrei sa gasesti pe cineva care te intelege, dar tu esti pe luna si ei pe pamant. poate ca juri pe tot ce ai ca vrei sa se termine, dar tu nu mai ai nimic iar pe dumnezeu nu il mai poti gasi in momentele astea. poate ca iti e atat de groaza incat vrei sa mori, numai sa se termine. poate ca esti constient ca nu ai control asupra corpului tau si iti este frica de ce ai putea face. poate ca frica te tine pe loc si nu te lasa sa pleci, dar nu te simti nici macar mai linistit stiind ca ai reusit sa iti faci picioarele sa nu plece. poate ca nu crezi ca iti vei reveni vreodata si deja iti imaginezi cum va fi existenta ta de acum incolo, prin azile si spitale sau inchis direct la nebuni. poate te gandesti la tot ce ai pierdut, la cate puteai sa faci, la cine puteai sa fii, la oamenii de care iti va fi dor. poate te gandesti ca ei te vor uita repede si poate ca asa si este, dar tu nu ii vei uita niciodata. poate vor fi luminita la capatul tunelului tau, unde vei stii ca vrei sa ajungi dar iti va fi intotdeauna imposibil. poate te intrebi daca asa arata mintea unui nebun sau daca asa este mintea omului normal lipsita de fericire. poate te intrebi daca ti-a mai ramas vreun strop din inocenta pe care o mai aveai, poate te intrebi daca mai meriti sa traiesti. poate ti se pare ca e totul pierdut si nu vrei sa fie si poate ca te simti ingrozitor de neputincios, poate ca simti ca nu mai ai nici maini nici picioare. poate te gandesti la tot ce nu ai apreciat si iti vine sa te impusti de ciuda. poate vrei sa ii iubesti mai tare pe toti dar nu ai de unde sa ii iei. poate vrei sa te aline mama ta dar iti aduci aminte de pe vremea cand aveai sentimente ca o iubesti prea tare sa ii faci asa ceva.
poate ca va trece, poate nu.
singurul lucru sigur este ca dragostea exista in suflet in timp ce frica doar in sangele tau.

Unicitatea nu a fost nicicand unica

Ce mai poate fi considerat nemaivazut intr-o lume care merge la servici tocmai pentru a-si procura sansele sa vada tot si sa stie tot?
Am furat unicitatea pasarilor si cailor pentru placerea de a ne considera nelimitati, neinvinsi si incomensurabil de rapizi. Am crezut ca am pacalit timpul. Am creat deci masini si avioane. Pacat. Ceasul a continuat sa ticaie dar nu-i nimic, ce nu te distruge te face mai incapatanat.
Suntem atat de banali si plicticosi prin simplul fapt ca ne urlam cu mic cu mare unicitatea la luna in cor. Pot oricand sa gasesc alti zece oameni care asculta aceeasi muzica ca mine, sunt impresionati de aceleasi lucruri, isi doresc ce-mi doresc si eu si fac aceleasi alegeri gresite ca si mine. Imi cumpar haine si ma trezesc uitandu-ma pe raft sa vad cati alti oameni vor avea aceeasi bluza ca mine maine.
M-au invatat ca totul este finit. Atunci cum isi permit sa ma incurajeze sa cred ca nu s-a mai nascut nimeni ca mine sub soare, nimeni care sa aibe gesturile, gandurile si apucaturile mele mai ciudate? Imi vine pur si simplu greu sa cred ca sunt prima persoana deopotriva neatenta si grijulie, spre exemplu.
Poate va scrie in ziar in curand ca eu am inventat melancolia. Da oameni buni, asa este. Stiti toate starile alea urate, in care nu vroiati nici sa vedeti podeaua de langa pat ca va apuca plansul si nimic nu parea destul de important? EU am adus starea aceea in lumea asta si am dat-o la toti. Am numit-o Melancolie, dupa bunica din partea mamei. Cum vine asta?! Ati fost melancolica acum 20 de ani? Ah, tot eu eram. Ma anuntam ca sunt pe teava.
Sunt unica pentru mama, sunt unica pentru tata, sunt unica pentru prietena mea cea mai buna. Pentru universul asta sunt inca o nenorocita ce ii grabeste sfarsitul si asa destul de evident, prin plastic si fum.
Suntem niste fiinte infatuate de catre o unicitate ce nu exista si entuziasmate la gandul noului ce a fost nou cu adevarat acum milioane de ani iar orice incercare de a iesi din acest cerc ar fi si ea la randul ei, extrem de lipsita de originalitate.

now i'm free, freefalling.

Pe cat era de loc public pe atat era de ferit de lume. Mergeam des, in fiecare zi in care nu ploua si uneori chiar si atunci pentru ca simteam ca nu pot sa lipsesc.

________________________________________________


Ciudatul nu se creeaza, el se exista. Ciudatul intentionat este un superficial care vrea sa treaca cu covorasu ciudateniei pe deasupra lucrurilor. Am cunoscut atatia, incat pentru mine au devenit banali.
Ciudata nu o sa fie niciodata palaria ta cu pene de strut si crocodil, ci o sa fie femeia aia care a dormit ultimii 20 de ani si s-a trezit azi de dimineata iar cand l-a oprit pe tata pe strada i s-a adresat cu "tovarase".
De fapt, esti ciudat numai intre oameni normali. Normali, adica nu depasesc marginile cartii scoase de la tiparu majoritatii. Dar esti ciudati si intre ciudati pentru ca nu sunt 2 ciudati la fel. Daca sunt, sunt ipocriti.
Toti suntem ciudati, si normali si nenormali.

_________________________________________________

Eu nu vreau sa fiu acum aici, nu vreau sa scriu. Vreau sa fiu unde nu trebuie, sa vad ce nu am voie si sa aud ce imi este interzis. Idei, idei idei. Am atatea. Zboara, se fac fluturi, apoi libelule, apoi serpi si apoi fum. Prinde-l tu daca poti. Pieptul meu se ridica cand expir aer plin de inspiratie si se coboara cand vine mirosul acela urat, care ma sufoca. N-as putea sa cer altceva decat de primesc, dar ce fac cand mi se ia tot?

_________________________________________________

De parca cineva sta sa adune petala cu petala doar ca sa faca o floare. Nu. Doar o rupe in mod egoist si ii distruge viata si existenta si materialitatea.

_________________________________________________

L-am vazut cum se ducea spre ea, spre mare. Stiam ca o sa ii ude pielea fina si asprita de nisip la fel cum stiam ca o sa treaca de genunchi si ca o sa il gadile putin, asa cum i se intampla cand ne frecam din gresala genunchii. Mereu chicotea. Dupa aceea urma sa simta algele si scoicile in talpi iar in acelasi timp se va gandi la vara aceea din copilarie cand fusese la pescuit si prinsese in undita o meduza in loc de pestisoru de aur. Meduza nu avea gura sau urechi sa ii inteleaga dorintele. Apoi ii va ajunge apa la solduri si se va simti ca si cum are un tutu de balerina si va zambi, caci

_________________________________________________

Sa fii superficial inseamna sa iti dresezi auzul sa auda doar ce trebuie iar vazul sa vada doar anumite forme, culori si fonduri. Este acea abilitate de autoaparare considerata defect de cei nu o pot atinge din cauza geamului de la vitrina. Sa fii superficial nu inseamna ca nu vrei sa le vezi, inseamna ca stii ca sunt acolo, dar alegi sa te concentrezi pe lucruri palpabile tie. Tu deja stii ce vrei si ce nu vrei si refuzi categoric ce nu vrei. Altii mananca si bucata stricata de prajiura si se strica la stomac.
Eu prefer sa mananc cireasa. Poate am sa ma inec, dar sper macar sa o gasesc dulce.


END of story.


_________________________________________________

Concertul muzicii mainilor tale deja nu mai ajunge la urechile mele. Nu te mai aud de zambet.
Visez ca imi zambesti si eu intind un deget. Ma saruti in varful lui si spui niste prostii. Nici pe alea nu le aud.
Vreau sa stii atat de multe dar prefer sa nu iti zic nimic. Daca deschid gura sa zic ceva, sparg bula in care ne aflam.
Purtam amandoi esarfe la ochi. A ta e neagra si a mea rosie. Nu vedem nimic. Pipaim ca orbii inainte noastra si dam doar unul de altul. Nici nu trebuie mai mult.
Vrem sa plecam dar ne impleticim si cad eu in bratele tale. Nu as putea sa plec nici sa incerc. Daca imi dai drumul, poate ma indepartez dar am sa tin mereu minte drumul inapoi.
Cand vorbim, avem atatea sa ne spunem si atat de putin timp, incat ni se incurca limbile si ne este imposibil sa le mai descurcam. Ramanem asa pana rasare soarele.

_________________________________________________

Asa cum cerneala curge pe hartie, vinul pe esofag, sunetele pe corzile chitarii, raul in albie, viata din om, amintirile bune in vremuri grele, sangele in vine si gandurile in cap, asa am sa ma scurg si eu din lumea asta in lumea mea, pana cand voi avea pentru ce sa ma intorc.

_________________________________________________

Fir-ar ea de criza adolescentina.
Atatea intrebari fara raspuns. Si oricat ai spune tu ca stii toate raspunsurile, crede-ma ca nu le stii nici pentru mine nici pentru tine.

Nu mai poti.
Pentru ca esti ca un pahar in care cineva continua sa toarne apa desi e umplut.
Esti ca un balon atat de umflat incat risti sa ti se sparga in fata.
Sau ca o prajitura care se coace si se tot coace si coace si coace pana cand cuptorul face bum.
Ca o floare de casa care a crescut atat de mult incat locuitorii s-au mutat sa ii faca ei loc.
Sa stii ca orasele suprapopulate cu un milion de locuitori pe metrul patrat sunt goale pe langa tine.


__________________________________________________

Era o data un animal. Cal, sa zicem. Dar ar putea fi oricare. Acest animal, traia la oras, daca puteti crede. Printre oameni chiar, fara nicio jena. Traia printre ei, manca cu ei la masa, vorbea cu ei ca de la egal la egal si alte chestii care nu se cade sa fie facute de un om cu un animal.
Nimeni nu stia ca este animal. Ascundea asta extraordinar de bine, sub un cearsaf.
Dar iata ca intr-o, zi asa pe neasteptate, s-a impiedicat in mijlocul strazii si i-a cazut cearsaful, astfel incat toata lumea a putut sa vada ce animal este. Calul a ramas socat si rusinat nestiind ce sa zica. Dar in scurt timp a inceput sa nege tot: "Cum adica, eu nu sunt animal !" Unii au crezut ca li s-a parut si poate chiar nu era un animal.

mos craciun cu plete de nalbe

N-am mai scris de mult pe blog pentru ca atunci cand scriu simt ca ma dezbrac,ca renunt la tot ce ma acopera, iar mie iarna asta mi-a fost tare frig. A batut vantul, a fost ger, a si nins chiar. Asa ca ma intelegi, nu am putut. Daca mi-ai spune ca inca este iarna si ger iar eu totusi scriu ti-as spune ca nu stiu nici eu de ce fac asta. Deger.
Am visat azi ca fugeam toti. Ne grabeam sa plecam, sa scapam, sa ajungem unde trebuie. Saream peste parauri, indoiam copaci, daramam oameni de zapada, ignoram orice stricaciune. Si ne tot uitam in urma dar nu vedeam nimic mancand pamantul sa ne ajunga din urma.
As vrea acum ca s-a crapat de un nou an, sa fac niste multumiri si sa imi arat recunostinta cu aceasta ocazie, intrucat niciodata nu am stiut cum sa o fac la momentul potrivit.
Multumesc patului meu ca a fost si este extrem de comfortabil, mesei ca a suportat sa stau degeaba cu orele la ea, fara sa binevoiesc a scrie niciun cuvant de tema, usii ca mi-a arat unde este iesirea spre lume, geamului ca mi-a arat care-i limita, dulapului ca m-a acoperit si m-a mentinut in randul lumii civilizate, cartilor ca nu au murit de sila stand atata timp nedeschise, televizorului ca mi-a arata ce nu vreau sa ajung nici daca mor calcata de tramvai, mi se sectioneaza corpul in 18909 bucati pe care apoi le manaca cainii, frigiderului ca a stiut sa ma faca fericita.
Multumesc de asemenea si magazinului de la parter ca am avut mereu unde sa gasesc o periuta nou-nouta si prietenoasa cu dintii mei, statiei de tramvai si scolii ca mi-au irosit cei mai frumosi ani, timpului de dupa si inainte de scoala ca m-a distrat, m-a plimbat si m-a invatat, locurilor in care am fost pentru ospitalitatea pe care m-au lasat sa le-o smulg.
Si nu in ultimul rand le multumesc celor care au stiut sa se duca la WC si sa nu se pise pe mine, foarte neliterar spus.
Si acum traditionalul: La multi ani!

."

Si in timp ce statea pe scaunul ala de bucatarie, amaratul ala de scaun de bucatatarie cu spatarul rupt si un picior scurtat de soarta, a reusit sa isi imagineze tot.
Vedea clar viitorul prin ochelarii zgariati ai trecutului, cu rame de cal si lentile convergente. De fiecare data cand vroia sa mai arunce o privire in trecut, batea la poarta amintirilor. Dar ridicand privirea vedea scris mare deasupra numele EI. Intreaga lui viata pana in acel moment ii purta pecetea. Tot universul lui era EA. Universul lui avusese par blond si cret, transformat insa de ani in sarma de culoarea bumbacului. Si ochi caprui. Si un mic semn in forma de mar deasupra buzei superioare.
Dansasera impreuna pe melodia timpului ce trecuse, trecea, avea sa treaca. Ceasului de deasupra usii nici prin baterie nu ii trecea ca mai bine s-ar opri, intrucat degeaba anunta fiecare secunda. Stapanul lui pierduse de mult lupta cu timpul iar apoi si-a savurat infrangerea.Cea mai buna parte a batranetii este respectul pe care il capeti brusc din partea oricui pentru ca ai avut bunavointa sa traiesti. Lumea ti se adrezeaza cu ,,dumneavoastra” iar tu spui ,,cu placere”. Insa de acum incolo le va spune ,,imi pare rau”. Le va spune cat regreta ca a fost ea si nu el, ca nu au fost macar amandoi, ca nici macar pierderea bunavointei nu il trimite acolo unde s-a dus ea.
Stia viitorul pentru ca nu era nimic. Fara ea viata lui si-a primit punctul de sfarsit de fraza inainte de a se inchide ghilimelele.

Kerosene

Te tot zbati in acvariul asta de cacat, cu pereti transparenti din spatele carora te privesc toti, pentru ca tot ce vrei este in afara lui. Vrei sa iesi din el, sa respiri aer, sa nu te mai ineci cu apa. Si cel mai important, vrei sa respiri aerul pe care il respira toata lumea. Uiti ca tu te-ai bagat singur in acvariu, ai spus ca tine ignoranta la departare, ca filtreaza falsul de adevarat si ca te ajuta sa traiesti bine. Ca iti da oameni de calitate, muzica buna, carti de nobel si distractie cu zahar. Dar toate astea au fost prea putine sau tu de fapt chiar esti un ignorant, unul care a avut pretentii de om mare, iar acum tot ce vrei este sa te intorci la ai tai, nu conteaza cu ce pret, cu ce sacrificiu sau cu ce reputatie. Ai vrea mai mult, pentru ca stii ca ai putin, dar pur si simplu nu poti.
Nu stiu, nu stiu daca vreau sa servesc unei tari pentru care sa accept ca pericolul sa imi sufle in ceafa doar ca sa aflu ca ma considera un cacat, un coate goale care a sters niste banci de facultate si acum decide. Nu m-ar deranja sa stiu ca se pot lipsi de mine ,nimeni si nimic nu este de neinlocuit iar eu stiu asta. Vreau sa stiu ca sunt mai presus ca femeia de serviciu, ca dreptatea li se pare mai valoroasa decat un bou care zambeste frumos si face cu mana cand trebuie si pupa orice pentru un vot. Nu vreau sa am senzatia ca fac parte dintr-un sistem care cauta sa elimine tot ce este corect in timp ce il promoveaza.
In alta ordine de idei, as vrea sa fiu Mircea Eliade cand ma fac mare. Suntem in fond doi adolescenti miopi amandoi.

doar turist

"The traveler sees what he sees. The tourist sees what he has come to see."
G.K. Chesterton

Cum vad lumea? Pentru mine, in primul rand, este nemarginita. Si nu ma refer la modul fizic, nimic din acest text nu va ataca aspectele fizice ale lumii, pamantului sau universului. Ma refer la capacitatile ei, la multiplele posibilitati pe care le ofera si nu in ultimul rand la nemarginitele sale invataturi. Sper sa nu omit nimic esential in incercarea de a ilustra imaginea mea despre lume.

Eu personal vad lumea cu ochi de turist. Turist, nu calator. Caut cu inversunare ceea ce vreau sa gaseasc in lumea asta, ceea ce vreau sa descopar. Rasfoiesc pagina cu pagina si cutreier straduta cu straduta. Nu am avut niciodata garantia ca as cauta ceea ce trebuie iar obiectivele mi s-au schimbat pe parcurs, dar pana la urma asta este ceva ce patim cu totii.

Sunt acele lucruri carora unii le spun vise. Este impropriu spus, dupa parerea mea. Cuvantul “vis” suna efemer, temporar, de ca si cum imi doresc acel ceva doar pana in momentul ideal cand fantasticul intalneste realitatea si rezulta implinirea. Visele sunt pentru a fi visate, nu implinite, pentru a ramane in imaginar. Scopurile, obiectivele, in schimb, sunt menite sa capete o harta cu drumul spre materializare.

Poate ca asta suna cinic sau doar extrem de dureros de realist, de parca nu as fi cunoscut o copilarie cu papusi si acadele. Tot ce vreau sa spun este ca din punctul meu de vedere visele se implinesc cand vrajitoarea isi scutura bagheta iar scopurile se ating prin munca si merit.

Nu am o imagine in ansamblu despre lume totusi, nu am nici macar una partiala. Am in schimb una temporara, care sufera schimbari odata cu fiecare om, intamplare sau traire interioara din viata mea.

Nu am inca destula experienta sa stiu daca este varsta sau daca ar trebui sa ma alarmez, dar de fiecare data cand cred ca mi-am cladit cat de cat o baza de cunostinte, vine vantul si mi-o sufla. Nu mi se dovedeste neparat ca ma insel cat ca lucrurile mai pot fi privite si din alta perspectiva.

Poate ar trebui sa ma bucur de asta, sa apreciez ca mi se deschid ochii in niste directii care poate se vor dovedi utile candva. Nu este ca nu incerc sa ma bucur, dar as prefera oricand ceva stabil acestei imbulzeli de “am crezut ca” si “habar nu am”.

Citatul de la care am pornit l-am gasit citind acest blog: http://fromaplanettoanother.blogspot.com.

Multumesc foarte mult si foarte frumos de apreciere !

usa

N-am sa pot deschide niciodata usa sa vad ce este in spate atata timp cat traieste. Ba chiar am sa mai invart o data cheia in broasca. Am sa ma asigur ca creatura nu iese niciodata, ca isi mananca coada sa supravietuiasca dar pana la urma moare inecata in propriile fecale. Am sa stiu ca a murit pentru ca va disparea izbitura periodica in usa care imi urca nodul in gat. Putoarea fiintei sale va fi inlocuita de putoarea hoitului sau, pe care am sa mi-o impregnez in haine si in par. Am sa ma uit pe vizor inainte sa deschid usa, doar asa ca sa prelungesc momentul adevarului. Apoi am sa ascult usa cum scartaie in timp ce o deschid usor, scartait ce ajunge la urechile mele sub forma sunetelor calde de vioara. Am sa stau in fata usii larg deschise, cu ochii inchisi si gandindu-ma: ,,Vreau sa o vad rapusa, sa fie la picioarele mele si sa ii pot sparge creierii in voie, fara sa se uite in ochii mei sa ceara mila. Sa ceara mila pe care nu o merita, pentru ca nu a acordato niciodata. Mila pe care nu o stie pentru ca sufletul ii era mereu ocupat sa hiberneze." Am sa deschid ochii. Am sa ii deschid incet, treptat, din nerabdare nu din frica. Pana vor ajunge larg deschisi, am sa realizez deja ca spatiul e gol. Nu a fost niciodata nimic acolo, asta e adevarul. Peretii s-au avut doar unul pe altul. Eu in schimb am avut prea multa imaginatie si prea putin control.

Aici, mereu.

Cica ne-au invatat la scoala despre aliteratie si asonanta, figuri stilistice adica. Asta nu m-a ajutat decat sa pun un nume fenomenului ce ajuta anumite cuvinte sa aibe o sonoriate aparte, de multe ori mai sugestiva sau mai imporanta decat insemnatatea cuvantului insusi. Odata stabilia chestia asta, am inceput sa ma gandesc ce cuvinte imi suna mie cel mai intrigant. Si am gasit cuvinte care mi-au gadilat diverse simturi iar uneori chiar faceam tot felu de scenarii in capul meu care descriau cuvantul respectiv.
Cel mai drag si mai complex pentru auzul meu este cuvantul "Bucuresti". Si nu, n-am sa ma apuc acum sa cant "Trei culori cunosc pe lume" de patrioata ce sunt. Fiecare litera imi ajunge la ureche, trece de lobul urechii, de nicovala, scarita si ciocanas, de timpan, tesuturi, nervi si ce-am aflat la biologie ca ar mai fi pe acolo si intr-un final ajunge la creierul meu sub forma de amintiri nemuritoare.
Poate ca nu am fost pe fiecare straduta si n-am cunoscut fiecare om, ca nu am mangaiat toti cainii vagabonzi si nu am fugit de toti aurolacii, dar nimic nu ma poate convinge ca nu il stiu ca in palma. Eu il cunosc pe el si el ma cunoaste pe mine.
Si ma apuca un egoism total altruist cand ma gandesc la Bucuresti. Nu vreau sa fie numai al meu, sa il adulmec doar eu si sa il stiu doar eu, vreau sa simta toti ce simt si eu.
Pentru ca e locul premierelor mele si inceputurilor de drum. Aici am cunoscut tot ce stiu si aici am uitat tot ce am aflat iar oriunde voi vrea sa ajung vreodata, de aici am sa plec mereu. Sa neg asta inseamna sa sterg cu buretele fundatia cladirii mele, stiind totusi imposibilitatea existentei unei cladiri fara fundarie.
Cand spun "Bucuresti" aud zumzet, galagie, simt miros de mama si vad lume zambind.

E acasa si e bine.

Oldie but Goldie.

Sfarsitul lumii mele

Iata un subiect despre care nu vrem toti sa vorbim. Ne stanjeneste. Ne aduce un usor fior in stomac. Ne face sa gandim mai departe de filmele SF de toate zilele. Dar este un fapt. Sfarsitul lumii va veni odata si odata intrucat orice lucru are un inceput si un sfarsit iar lumea asa cum o stim noi nu face exceptie.

Teoriile au fost multe si dese cu privire la acest lucru. Unii zic ceva de un asteroid care ne va nimici sau despre extraterestrii ce ne vor manca la desert. Crestinii spun ca Iisus se va pogori si va judeca vii si mortii. Toata lumea are o parere, fie ca ne place sau nu. Si am descoperit ca este destul de interesant sa stai sa discuti cu cei cu creier in functiune despre asta.

Un fost coleg de generala mi-a devaluit certitudinea lui ca un vortex imens de X kilometrii partati ( am uitat cifra sincer dar stiu sigur ca era ceva cu 7 milioane ) va iesi dintr-o gaura neagra unde a stat 13.7 milioane de ani, adica fix varsta universului. Vazandu-mi fata uimita m-a lamurit zicandu-mi ca este acelasi vortex care a creat pamantul si apoi s-a dus sa isi incarce rezervele de energie. Se mai intamplau multe chestii dupa asta, majoritatea implicand legi de fizica straine mie.

Bunica, desigur, mi-a povestit varianta crestina, prezentata si in Evanghelia dupa Ioan din Noul Testament. “Si iara va sa vina cu slava/ sa judece vii si mortii/ a caror imparatie nu va avea srafsit” spune Crezul. Cred ca aceasta este cea mai populara varianta avand in vedere numarul de crestini din lume si presupunand ca macar jumatate sunt crestini mai mult decat cu numele.

Nici cei ce cred ca nu suntem singurele vietuitoare din univers nu sunt putini. Aici cred ca teoriile sunt la fel de multe ca oamenii. Fie vin cu nave spatiale in forma de farfurii si ne ataca mai ceva ca in “Razboiul Lumilor”, fie ne imprietenim cu ei si apoi ne arata tehnologia lor in timp ce ne extermina, fie ne iau iau pe planetele lor unde ne fierb la foc mic cu ceapa etc. A fost o perioada cand am manifestat un oarecare interes pentru acest domeniu din curiozitate si pentru ca mi se parea diferit si interesant, nu pentru ca as crede vreo iota. Apoi am descoperit ca se bazeaza numai si numai pe imaginatia mult prea bogata a oamenilor si nicidecum pe fapte concrete. And that was the end of it.

Fireste, nu putem exclude varianta in care dinozaurii renasc si pun in scena “Jurassic Park” unde publicul va fi alcatuit numai din Dumnezeu caci noi vom fi prea ocupati sa ne salvam vietile.

Aparitia unui asteroid urias care sa ne faca omleta cu sunca este deja clasica. Nu sper decat ca Bruce Willis va fi mereu disponibil sa ne salveze.

Dar mai exista un scenariu, dezvaluit in premiera. Daca ar veni extraterestrii calare pe asteroizi? Sar, daca asteroizi ar fi comandati de extraterstrii? Tot ce se poate, doar vorbim de sfarsitul lumii.

Ce cred eu? Sincer, cred ca sfarsitul lumii vine diferit pentru fiecare. Unii il simt cand cad in patima drogurilor, a alcoolului sau a altor vicii fatale, altii cand raman singuri in fata greutatilor, cand pierd persoana iubita, cand pierd tot ce au, cand sunt nevoiti sa traiasca fiecare zii de parca ar fi ultima datorita cancerului, SIDEI sau a alor boli sau cand pur si simplu nu mai reusesc sa gaseasca sensul vietii si decid sa puna singuri capat suferintei.

Nu merita sa ne batem capul cu astfel de chestii independente de noi. Cand sfarsitul lumii va veni, va asigur ca il vom vedea toti. Pana atunci traiti-va viata si nu lasati astfel de ganduri sa va acapareze mintea.

[pentru ca da, eu eram. nevastuica mica si cu coada stufoasa ce eram.]

Chestionarul lui Marcelica Proust

1. Principala mea trăsătură - as vrea sa spun ca e rabdarea, dar sincer cred ca va trebui sa ma multumesc cu niste neatentie
2. Calitatea pe care doresc să o întîlnesc la un bărbat - sinceritate
3. Calitatea pe care o prefer la o femeie - delicatete
4. Ce preţuiesc mai mult la prietenii mei - capacitatea de a asculta si de a se lasa ascultati
5. Principalul meu defect - repezeala
6. Îndeletnicirea mea preferată - folosirea cu folos a timpului ce zboara
7. Fericirea pe care mi-o visez - sunt sigura ca va fi ceva cu totul diferit de cea ce imi doresc sau cred eu ca va fi
8. Care ar fi pentru mine cea mai mare nenorocire - incapacitatea de a ma bucura de micile placeri ale vietii
9. Locul unde aş vrea să trăiesc - Portugalia sau Austria
10. Culoarea mea preferată - galben
11. Floarea care-mi place - margareta
12. Pasărea mea preferată - phoenix
13. Prozatorii mei preferaţi - anna gavalda si jonathan safran foer
14. Poeţii mei preferaţi - nicolae labis
15. Eroii mei preferaţi din literatură - oscar
16. Eroinele mele preferate din literatură - perinne
17. Compozitorii mei preferaţi - bach si mozart
18. Pictorii mei preferaţi - nicolae grigorescu si michelangelo
19. Eroii mei preferaţi din viaţa reală - mamele
20. Ce urăsc cel mai mult - invidia si razbunarea
21. Calitatea pe care aş vrea s-o am din nastere - rabdare si intelegere pentru toti
22. Cum aş vrea să mor - cand nu mai am nimic de facut in lumea asta
23. Greşelile ce-mi inspiră cea mai mare indulgenţă - uitarea si neatentia
24. Deviza mea - "daca vrei poti"

Ha. Pare usor, dar mi-a luat ceva timp sa il fac. E din ce in ce mai greu sa fii sincer chiar si cu tine zilele astea. Pacat.

de dragul nimicului de peste tot adunate

"Alegi sa vorbesti cand ai putea sa taci. De ce? Pentru ca inexistenta gandurilor necesare tacerii tale sunt marcate de o absenta profunda. Ai inteles? Daca nu, nu-i nimic. Si nu, nu mai e timp destul sa intelegi. Nu mai este deloc timp de fapt. De acum incolo te invata experienta dialogurilor mute fortate. Pentru ca uneori alegi sa vorbesti in loc sa taci. Asta este si mai lipsit de esenta. Este ca si cum ai fugi, te-ai lovi de un parapet pe care nu l-ai observat desi era acolo dintotdeauna si dupa ai dat vina pe ciment ca este tare. Daca nu intelegi comparatia, din nou este numai treaba ta."


"Cred ca nu am stiut niciodata ce vreau. Si era o vreme in care nici nu imi pasa sa aflu.
Adica cum adica?
Adica nu conta daca mancam m&m's verzi sau rosii, daca era soare sau ploaie afara, daca imi era frig sau cald, daca eram imbracata asortat sau eram curcubeu.
Pentru mine perioada intrebarilor nu a fost pe la 2-3 ani cum se spune. Mintea mea nu a mai fost niciodata atat de asaltata de intrebari ca acum. Am momente cand ma intreb daca poate fi si mai rau. Din nou, o intrebare.
M-am trezit zilele trecute intrebandu-ma de ce si vara lumea pune apa fiarta la ceai. De ce? E cald, pentru numele lui Dumnezeu, ceaiul cald e fatal. Totusi, se poate face si cu apa rece. Dar unii prefera sa fie mereu cu apa fiarta. Niste ciudati. Nici nu vreau sa ma intreb cat sunt de ciudata eu ca ma intreb asa ceva.
Revenind la problema vrutului."


"Daca nu ar fi avioane am zbura toti cu planorul? si daca am zbura cu planorul ne-am numi planisti? De ce planisti suna ca pianist? si daca o sa fie vreodata un pianist planist? Si daca pianul pianistului planist cade o data prin podea si omoara o batranica? Daca nu va mai avea pian va fi tot pianist planist? cum stii cand esti pianist? dar planist? oare pianistii planisti au copilasi pianistisori planistisori? a fi planist e in ADN?"


"Mica fiind, bunica mea imi canta diverse cantece populare despre "dor" iar eu imi imaginam ca este un sentiment frumos, ravnit in special de"mandre". Ce erau "mandrele" pentru mine, asta e alta poveste. In orice caz, "dorul" asta mi-a dat mult de gandit in timp ce ma uitam cu pumnii sub barbie pe geam la copiii ce se jucau in fata blocului. "Oare le e dor unul de altu? Dar mie de ei? Dar lor de mine?" Sunt sigura ca"

cosuri de gunoi.

ceva e ...gol. intelegi?
nu. ce e gol?
nu stiu. dar e un spatiu in care nu e nimic, nimic nimic...
e vid ?
niciodata. doar gol. are pana si puls. tic-tac tic-tac...
atunci este...
...taci!
inseamna ca e altceva?
desi e gol, doare. nu imi explic. e ca si cum mi-ar veni sa imi scarpin cotul mainii abea amputate.
dar tu ai ambele maini.
de fapt nu am niciuna. mi le-au luat pe amandoua.
hai sa vorbim despre altceva.
si tu ai ceva gol.
poftim?
aud goliciunea in ce nu spui.
zici prostii.
nu, pentru ca mintea nu mi-au luat-o niciodata. dar ma rog, noi vorbeam despre mine. tu poti sa mai astepti.
eu mereu astept. odata am intrat intr-o gara, am vazut un tren cum sta si am inceput sa vorbesc ruseste. nici nu stiam ca pot. tot spuneam trenului sa plece. "Pleaca! Pleaca". s-a apropiat un batranel de mine si mi-a spus pe ruseste ca trenul pleaca in 5 minute, sa ma grabesc.
si l-ai luat?
sigur ca nu. asteptarea lui se oprise. eu am continuat-o pe a mea.
si pana cand?
pana pleaca vidul din mine.
crezi ca te poti bucura?
ma bucur mereu. tu?
golul asta din mine este cel mai bun lucru care mi s-a intamplat. l-as umple daca as sti cu ce dar tot ma bucur de el. m-a golit de trairi, mi-a luat pana si simtul tactil. e asa bine.
esti nebun.
probabil.
atunci as vrea sa fiu si eu ca tine.

Pentru Mosu

Stiu ca e martie dar ma gandesc ca poate sunt singura care se gandeste sa iti scrie in timp ce alti copii inca se bucura de cadourile primite de Craciunul trecut. Eu deja stiu ce vreau Mosule asa ca nu vad de ce as mai pierde timpul si de ce nu ti-as scrie chiar in luna martie, daca atunci m-a lovit.
In primul rand sa stii ca vreau sa te felicit pentru Craciunul trecut. Nu e decat al 17-lea an in care nu primesc nimic din ce vreau pe plan spiritual. Material as fi imbecila sa ma plang intrucat cei doi spiridusi ai tai care stau chiar cu mine in casa ( hm ce coincindenta) isi fac an de an treaba. Cand a ajuns pentru prima oara la mine zvonul ca nu existi sa stii Mosule ca eu nu am crezut nimic. Apoi dovezile au devenit de necontestat intrucat spiridusii s-au plictisit sa imi mai faca surprize si ma intrebau direct ce vreau de la Mosu. Acum 2 ani am spus ca vreau doar niste bani si chiar am primit. Ce prostie. Toata lumea stie ca Mosul adevarat nu face cadouri in bani. Asa ca m-am gandit eu: spridu-mosii astia falsi din casa mea isi pierd timpul cu partea financiara si materiala, in timp ce Mosul cel adevarat ne ajuta sa obtinem ce vrem pe partea abstracta, ca sa zic asa. Astfel TREBUIE sa fie.
Asa ca anul asta Mosule sa stii ca mai fac o ultima incercare. Daca nici acum nu iese, sa stii ca alta scrisoare nu mai vezi de la mine. Nu iti doresti asta, nu Mosule? Cine iti mai scrie tie bancuri cu moldoveni la P.S.? Cine mai lipeste bete de acadele pe marginea foii?
Eu vreau mult timp Mosule. Secunde mai multe si clipe mai lungi. Sa fie ceasurile precum liniile de liniat caiete si o zi sa tina doi metrii. Si o luna un kilometru. Si un an o mila. Sper ca intelegi, in mintea mea totul e clar iar din moment ce tu esti Mosul, ar trebui sa fie clar si pentru tine. Daca as mai avea timp Mosule, cate nu as face. Nu m-as mai grabi niciodata si as pleca de acasa cand as vrea. As dormi infinit mai mult si as fi mereu bine dispusa si lipsita stresul pierderii de timp. Mi-as indeplini toate visele si m-as duce in toate locurile pe care le vreau. Nu as mai intarzia niciodata. La faza asta as face multi oameni fericiti Mosule. Motivele sunt multe si nu stau sa ti le insir pe o foaie stupida de hartie. Tu esti Mosul, stii si fara sa iti scriu eu. Scrisoarea e asa ca sa fac totul mai oficial.
Dupa cum deja bine stii n-am semineu. Asa ca sa faci cum ai facut si pana acum, pentru ca in fond n-am avut niciodata.

P.S. I: Cum prezinta la TV o crainica moldoveanca o piesa a formatiei "The Doors"?
R: Shi acushica urmiaza "Ansamblul Ushile"!

Mersi Mosuleeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeee !

Picture Perfect

Si ma gandeam astazi, cat imi place sa opreasca toate masinile la trecerea de pietoni doar pentru mine, sa trec eu. Si sa scriu tot ce imi vine cand ma buseste inspiratia. Si sa vina tramvaiul la timp. Si sa incep o propozitie cu "si". Si sa vad oameni frumosi. Si sa fac ceea ce trebuie. Si sa scriu cu albastru. Si sa calatoresc. Si sa zambesc. Si sa fie cald si soare afara. Si sa ma uit la ce am si sa mi se umple sufletul de bucurie. Si sa fiu cu oameni si inconjurata de oamenii pe care ii vreau. Si sa invat lucruri noi. Si sa ma simt apreciata. Si sa citesc o carte captivanta, nu neaparat si buna. Si sa stiu ce am de facut. Si sa fie culori peste tot. Si sa mananc. Si sa fiu in locul potrivit la momentul potrivit. Si sa vad sinceritate in ochii oamenilor. Si imi place sa apara o surpriza placuta in mijlocul unui moment neplacut. Si de fapt imi plac surprizele placute oricand. Si sa ascult muzica in concordanta cu starea mea. Si singurele dureri pe care sa le simt sa fie durerea de gat cauzata de inghetata si durerea de picioare de la prea mult alergat dupa vise. Si sa ma uit in urma si sa nu am regrete. Si sa simt miros de ghiocei. Si sa imi creasca colectia de insigne. Si sa vad tot ce merita vazut. Si sa aflu tot ce merita aflat. Si sa fac nimic stiind ca nu pierd timpul. Si sa fac oamenii sa rada. Si sa ...
Si acum ma intreb: oare ce cariera mi s-ar potrivi in functie de toate astea?

Semne de circulatie

Oricum ai merge pe strada, drept, in zig-zag, in patru labe, in mersul piticului sau cu spatele, tot ala esti.
Chiar daca sustii ca mergeai cu spatele cand mergeai in zig-zag, sau ca mersul piticului vroia sa fie mers drept dar iti era frica ca te lovesc avioanele, chiar daca mergeai in patru labe pentru ca iti pierdusesi o moneda de 1 ban, te rog sa ma crezi pe cuvant, tot acolo ajungi. La capatul strazii sta acelasi lucru pentru toata lumea.
Ce-i drept, cei ce au mers in patru labe vor ajunge mereu la mult timp dupa cei ce au mers drept dar totusi inaintea celor ce au mers in mersul piticului.
Sa nu mai zic de cei ce au mers cu spatele, care vor ajunge si vor realiza ca nu au ramas cu nimic, ca au calatorit de-a lungul strazii fara sa manance macar o acadea sau sa ciupeasca o domnisoara de sezut, fara sa traverseze neregulamentar fie doar o data, fara sa calce in balti de frica ca se uda. Vor ajunge in dreptul ultimei treceri de pietoni si vor spune: "Am ajuns la destinatie inainte de a imi incepe calatoria". Calatoria incepe in momentul in care te intorci cu fata, pentru a putea vedea reducerile din magazinul de pe dreapta, accidentul de masina , gropile din trotuar sau oamenii cu care te poti intalni intamplator. Dar macar cei ce merg cu spatele au satisfactia ca merg in picioare, nu chirciti la undeva la nivelul solului ca altii.
Nu toti suntem norocosi sa mergem cum trebuie de la inceput. Ideal este sa observi asta si sa faci niste alegeri. Alegerile tale ii vor afecta si pe cei din jur. Cei ce merg in zig-zag se vor ciocni de cei ce merg drept, retinandu-i din drumul lor. Cei ce merg in patru labe sau in mersul piticului vor fi calcati in picioare intotdeauna de cei ce merg drept, in zig-zag, si uneori chiar si de cei ce merg cu spatele. Acestia din urma insa vor cauza cele mai mici probleme de acolo, de pe marginea trotuarului, aproape lipiti de zid, cum sunt.
De astazi am de gand sa merg drept, indiferent cati oameni ce merg anapoda intalnesc.

Inapoi pe campii

Pentru ca datorita unui incident nefericit a trebuit sa imi suspend activitatea si sa sterg orice urma de posturi sau blog, am decis zilele trecute ca imi lipseste. Poate ca nu scriam des si arata destul de parasit, dar era al meu si in oricare miez de noapte m-as fi sculat cu inspiratia licarind pe fundul cutiei mele craniene, as fi avut unde sa ma exprim in concordanta cu era in care traim.
Vor urma niste posturi mai vechi, scrise de-a lungul anilor. Fiecare in parte plesneste de semnificatii si amintiri.

pat-ru-la-ter. patrulater.

It's gone.

goodbye!
see ya!

wouldn't wanna be ya!

Petitie !

De ce sunt obligata sa trec printr-un anotimp al carui rost si sens nu il inteleg, care ma obliga sa ma scol pe intuneric si sa imi treaca somnul abea cand afara e iar bezna, care imi solicita atentia dupa un drum marcat de frig si ger pana la scoala, care ma priveaza de soare si caldura, de cer senin si adieri placute, care imi aduce numai stari care ma fac sa stau posaca, tacuta si plictisita, care imi rapeste si bruma de energie pe care ma chinui sa o acumulez in cele 6 ore de somn si care ma face sa cred ca vara nu a existat, ca am visat, iar de fapt viata este in intregime lipsita de haz si cenusie?

Stand si gandindu-ma, realizez ca nu am nicio amintire notabila sau extraordinar de frumoasa toamna, numai chestii normale, plictisitoare sau chiar urate. Desi sunt nedreapta. Orice lucru mi s-ar intampla de pe 1 septembrie pana pe 30 noiembrie ar fi in mintea mea catalogat ca mai sus datorita peisajului de afara. Printr-o coincidenta am trecut prin multe intamplari neplacute sau chiar tragice in anii trecuti toamna, dar anul acesta a fost destul de bine. Daca traiam ultimele 3 luni intr-o primavara, as fi spus ca a fost o perioada buna, distractiva in felul ei. Dar in cazul de fata nu pot sa spun, caci in timp ce eu ma simteam bine inauntru, afara era urat si frig ! Toamna nu ma lasa sa traiesc, in adevaratul sens al cuvantului.

Concluzia mea generala este ca asta este cel mai groaznic anotimp, visul cacacios care astept sa se termine. Si slava Cerului, mai e putin. Toate problemele mele exista pentru ca e toamna ! Incep sa cred ca daca ar fi soare afara, fie si numai trecerea fugara a unei raze peste fata mea ar putea sa imi goneasca si cele mai sumbre ganduri sau cel putin le-ar minimaliza la maxim. Si chiar asa o sa si fie. As descoperi ca de fapt nu exista nimic care sa merite sa ma sacaie, totul este o iluzie cauzata de toamna.

Vreau sa pleceeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeee!
ACUM.

Lav stori

Asta e ceva ce am scris acum mult timp, poate un an. Era menit sa fie mai lung si mai plin de intamplari, dar nu am avut ocazia sa termin.

In timp ce soarele statea sa apuna iar racoarea se instala, intr-un parc saracaios si uitat de lume din spatele Caii Mosilor trei fete proaspat iesite de la scoala isi pierdeau cu success timpul. Nimic nu se compara cu o barfa insotita de o tigara interzisa .

- Si-a cerut scuze…

- Cine?

- Tibi mai...

- Ah, nici nu mai tin socoteala certurilor voastre.

- Nu e cazul. De data asta nici nu ne-am certat. I-am parut abatuta si a crezut ca e din cauza ca a plecat sambata in mod atat de grosolan.

- Splendid… si Dinu s-a hotarat sa imi vorbeasca. Si ce sa vezi, tocmai dupa ce…

ZBUF.

S-au intors imediat scuturandu-si coamele stufoase in directia zgomotului.
Un baiat inalt si desirat tocmai sarise de pe garajul din spatele lor in nisipul jilav din parc. Arata foarte imprastiat. Pantalonii ii erau plini de gauri vizibil neintentionate iar bluza statea pe el ca pe gard. Tenesii incepeau sa se revolte dezlipindu-se la varfuri in timp ce gluga din capul lui avea o gaura destul de mare in varf lasand sa I se vada un ciuf rebel de par blond. Aterizase in genunchi . Ramase pentru un moment cu capul in pamant, timp in care fetele incepusera deja sa se intrebe cum arata.

Una dintre fete isi inabusi cu greu un chicot la vederea ciufului. Baiatul tresari iar intr-o secunda a fost in picioare, la timp sa o vada aratandu-i prietenei sale varful capului sau. Duse aproape instinctive mana intr-acolo si isi dadu gluga pe spate. Fetele incetara chicotele instantaneu.

Era cu siguranta parul pentru care ele ar fi facut moarte de om. Lumina soarelui se reflecta in buclele sale lungi si perfect rotunde cu o intensitate uimitoare.

Singurul lucru care reusea sa risipeasca aerul angelic capatat datorita podoabei sale capilare erau ochii mult prea mari pentru fata lui cat o palma de copil. Ochii aceia negrii si patrunzatori.

Cu toate ca reprezenta un obiect de studiu interesant, fetele au decis rapid ca barfa era mai importanta.

- Ai o bricheta ? A mea nu mai merge. Fir-ar ele sa fie, fix cand ai nevoie… zise cea mai inalta dintre ele, C, cu tigara intre buze.

- Ai reusit sa imi pierzi bricheta cea noua acum doua zile, nu iti amintesti? spuse vocea intepata a lui I.

- Ah, da scuze.

- Am eu una!

C. aproape ca scapa tigara cand tresari. Uitase complet de baiatul care inca se afla in spatele lor. Inainte de a poate spune ceva parul lui deja de afla la 10 cm de fata ei in timp ce el se apleca sa ii aprinda tigara. Trase un fum adanc si ii multumi. Il privi apoi in ochi si decise ca ar fi destept sa ii si zambeasca, la urma urmelor nu arata atat de rau.

Insa el nu zambi. Se indrepta spre banca din coltul opus al parcului ca teleghidat si se aseza cu mainile in poala si spatele perfect drept parca asteptand ceva.

Trecura astfel cateva minute, fetele vorbind iar el stand acolo nemiscat.

Deodata un fluierat indelung rasuna peste parc iar baiatul se ridica in picioare in pozitie de drepti. Fetele priveau mirate. Urmara cateva momente de liniste. Apoi baiatul le fixa cu privirea pret de cateva secunde dupa care incepu sa alerge ca un nebun in directia lor urland si dand din cap si din maini.

Socul le-a lasat legate de maini si de picioare cateva clipe dupa care fiecare fata isi apuca instinctiv geanta si o zbughi cat de repede putu spre iesirea din parc iar apoi in jos pe strada, urland la randul lor de frica.

Andi, caci asa se numea baiatul, isi puse mainile in sold si privi in urma lor cu mandrie: „Ce isterice...poate am fost prea nemilos.Dar nu e vine mea ca s-au gasit sa stea la sueta tocmai aici. Ei dracie”.

Nici nu apucase sa isi aprinda bine o tigara ca se dupa gardul din dreapta sa se ivi un cap cunoscut, roscovan si ciufulit. Se tot foia in stanga si in dreapta, de parca nu era decis pe ce parte sa intre. Andi gandi ca e mai bine sa il lase in pace pentru moment, cine stie in ce treburi barbatesti era amestecat. Cazu pe ganduri si savura in tacere ultima sa tigara din pachet.

- Bau, ba !!! a fost ultimul lucru pe care auzit Andi inainte de a se trezi doborat la pamant.

- Ce pana mea...? murmura el in timp ce scuipa cateva cocolose de praf. Isi inalta privirea sa descopere ca se afla la picioarele lui Mitu, amicul sau din copilarie si mare iubitor de glume proaste.

- Ma da idiot mai esti, spuse Andi ridicandu-se. Puteam sa imi sparg capu! Ah, na. Mi-ai stins si ultima tigara. Imi dai alta ai auzit?!

- Hai ma ce te superi asa. Nu iti spargeai capu ca aici nu e ciment. Si na de aici alta tigara, d-alea de care iti plac tie. Numa nu te supara, zise Mitu cu un zambet larg pe buze.

- In regula. Ia vezi ba ce face Colti acolo dupa gard. Se tot plimba de parca nu stie drumu.

- Cum asa? Ba Cooooooolti ! Ia iesi de acolo ce pana mea tot faci?!
Se auzira cateva trosnituri si sunete de crengi rupte dupa care pe poarta din stanga parcului intra triumfator in catel mic si schiop in lesa, urmat la scurt timp de stapanul sau rosu ca racu.

- Scuze ba, v-am auzit vorbind da nu reusea potaia asta sa gaseasca un pom pe placu ei sa se pise !

- Frumos caine ai, spuse Mitu cu o expresie vrajita pe chip.

- Du-te ma dracu, zise Colti cu ranchiuna intrucat credea ca spusese la misto.

- Da chiar e frumoasa ba.... Zicand aceasta se aseza pe banca picior peste picior si incepu sa cantareasca din priviri biata dobitoaca ce se chinuia sa ajunga pe taramuri vizibil prea indepartate avand in vedere lungimea lesei.

Colti il privi un timp nedumerit pe Mitu, de ca si cum o asemenea apreciere din partea lui era de neinchipuit. Apoi isi muta privirea asupra cainelui, din nou asupra lui Mitu si in cele din urma spuse:

- Auzi ba, nu cumva vrei sa iei tu potaia?

- Sa o iau sa o plimib acum?

- Nu. Sa o iei acasa, de tot.

Andi rase rautacios:

- Ce sa faca ma asta cu cainele tau? Poate sa il vanda sa isi ia tigari...desi nici de un pachet n-ar ajunge.

Mitu se ridica, lua lesa din mana lui Colti si se indrepta spre poarta parcului.

- Ia uite ba, spuse Andi, si-a tras Mitu potaie...